Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

Licența 2017, FCGC: la ordinea zilei – ingineria civilă

Licenta FCGC_Anna Prodan_r_result

Anna PRODAN, absolventă a Universității Tehnice a Moldovei, Facultatea Construcții, Geodezie și Cadastru, specialitatea „Construcții și inginerie civilă”, a ales pentru teza de licență tema: „Construcția blocului nr. 15 cu regimul de înălțime S+P+13E al complexului locativ din str. Ginta Latină, mun. Chișinău”. Sub conducerea conf. univ. Mihail BÎRCĂ, proiectul a inclus 7 capitole și 12 planșe format A1.

În baza soluțiilor arhitecturale existente, s-a efectuat un calcul minuțios al structurii de rezistență a construcției, utilizându-se pachetul de programe aplicative „StructureCAD”, pentru asigurarea rezistenței și stabilității construcției s-a aplicat soft-ul „SCAD”, iar reprezentarea grafică a armării elementelor a fost efectuată cu ajutorul aplicației Autodesk Advance Concrete.

A fost efectuat și un studiu minuțios al condițiilor geologice și hidrogeologice ale amplasamentului. Pentru conexiunea structurii cu pământul bun de fundare au fost alese și dimensionate fundațiile de adâncime pe piloți forați, netubați, executați pe loc, uniți la partea superioară cu un radier continuu. Calculul tasărilor relative au rezultat o valoare de trei ori mai mică decât cea maxim admisibilă normată, ceea ce demonstrează eficiența acestei soluții de fundare.

Autoarea a elaborat și fișa tehnologică pentru executarea infrastructurii clădirii, graficul executării lucrărilor, planul general de construcții.

Calculul valorii de deviz a obiectului a fost efectuat prin intermediul soft-ului WinСметa2000, cu prezentarea formularelor de deviz și a diagramelor de repartizare a acestei valori pentru diferite categorii de lucrări. În urma calculelor efectuate, a fost obținută valoarea costului de deviz pentru lucrările de construcție-montaj și finisare, estimată la aproximativ 6150 lei/m2. De asemenea, au fost prezentate măsurile de securitate tehnică la executarea lucrărilor de construcție-montaj ale clădirii și protecția mediului ambiant, conform actelor și normelor în vigoare.

Proiectul se evidențiază prin utilizarea la un nivel avansat a tehnicii de calcul, calitate înaltă de executare a lucrărilor grafice și argumentare minuțioasă a tuturor soluțiilor inginerești adoptate în procesul de proiectare.

Proiectarea unui bloc locativ într-o zonă urbană cu infrastructură dezvoltată este un subiect de investigație foarte actual, întrucât, în prezent, cererea de spații locative este înaltă, iar instituțiile de proiectare și companiile de construcții au nevoie de specialiști competenți. Autoarea, Anna Prodan, spune că acest proiect i-a oferit o experiență importantă pentru viitorul său profesional.

Licenta FCGC Anna Prodan 1 result

Licenta FCGC Anna Prodan 2 result

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI