Studenții UTM au revenit de la Spartachiada Interuniversitară cu cinci cupe și locul I în clasamentul general. Competiția s-a desfășurat la 9 mai 2026 și a avut drept obiectiv promovarea sportului universitar.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai patru instituții de învățământ superior din Chișinău: Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat din Moldova și Academia de Studii Economice din Moldova.
UTM a fost reprezentată de aproximativ 40 de studenți. Aceștia au participat la probe individuale și de echipă: șah, dame, tenis de masă, mini-fotbal, volei, darts și tragerea otgonului. Fiecare probă a solicitat abilități diferite, de la strategie și atenție, până la coordonare și rezistență.
Studenții UTM au revenit de la competiție cu cinci cupe. Fiecare cupă câștigată vorbește despre muncă, disciplină și spirit de echipă.
Echipa universității a obținut locul I la:
- Dame
- Minifotbal
- Volei
- Odgon
- Selecționata UTM – presupune universitatea care a luat maxim punctaj la toate probele
„M-am simțit mândru să văd cum universitatea noastră a dominat clasamentul, luând în considerare că majoritatea dintre noi, care am reprezentat universitatea la acest eveniment ne cunoaștem. M-am mirat cât de ușor te poți împrieteni cu alți tineri care împărtășesc aceleași interese. După genul acesta de activități, îți rămâne mereu un gust de nostalgie și îți creează cunoștințe strânse, care rămân pentru mulți ani înainte.”
Vasile Borcilă, student FIMIT.
Clasamentul final ne-a dat un motiv de mândrie: Universitatea Tehnică a Moldovei a ocupat locul I la Spartachiada Interuniversitară a Locatarilor Căminelor 2026. Academia de Studii Economice din Moldova s-a clasat pe locul al doilea, iar Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” a ocupat locul al treilea.
Le adresăm sincere felicitări tuturor participanților. Totodată, le urăm succes în competițiile viitoare și în parcursul lor academic.
Universitatea Tehnică a Moldovei încurajează implicarea studenților în activități academice, sportive și culturale. Aceste activități contribuie la o experiență educațională echilibrată, în interiorul și în afara sălii de curs.





