Subdiviziuni universitare

Direcția Relații Internaționale

Structură responsabilă de internaționalizarea UTM, cooperare academică internațională, mobilități Erasmus+ și suport pentru studenții internaționali.

Nina Puțuntean
Șefă direcție

NINA PUȚUNTEAN

Șefă Direcție Relații Internaționale

Doctor, conferențiar universitar

I. Despre noi

Direcția Relaţii Internaţionale a Universităţii Tehnice a Moldovei a fost înfiinţată prin ordinul Rectorului Universităţii Tehnice a Moldovei din data de 30.06.2016 și este o structură operaţională a UTM, care pune în aplicare strategia universităţii în domeniul internaţionalizării şi contribuie la consolidarea şi extinderea relaţiilor de cooperare internaţională, atât în cadrul programelor Uniunii Europene, cât şi în afara acestora.

Direcția Relații Internaționale contribuie la promovarea şi dezvoltarea valorilor educaţionale și ştiinţifice ale UTM prin încheierea de acorduri de cooperare instituţională privind integrarea UTM, ca partener cu drepturi egale, în comunitatea educaţională şi ştiinţifică internaţională, asigură cadrul de desfăşurare a mobilităţii studenţilor şi personalului didactic şi de cercetare pe baza acordurilor inter-instituționale Erasmus+.

Misiunea direcției

Misiunea fundamentală a Direcției Relaţii Internaţionale este în concordanţă cu misiunea Universităţii Tehnice a Moldovei de extindere a participării la schimbul internaţional de valori educaționale și științifice, prin cooperare internaţională, pentru integrare în Spaţiul European al Învăţământului Superior şi Spaţiul European al Cercetării.

Strategie de internaționalizare

Dezvoltarea şi implementarea strategiei de internaţionalizare a universităţii la nivel european şi global.

Imaginea UTM

Promovarea pe plan extern a valorilor şi imaginii Universității Tehnice a Moldovei.

Mobilitate academică

Sprijin instituțional și informațional pentru studenți, personal academic și administrativ.

Studenți internaționali

Suport pentru studenții internaționali care doresc să studieze la UTM.

II. Structura Direcției Relații Internaționale

Biroul Cooperări Internaționale

Secția Studenți Internaționali

Centrul Universitar Erasmus+

Echipa direcției

Conducere

Daniela POJAR Prorector pentru Internaţionalizare

Tel: +373 22 23 24 28

daniela.pojar@adm.utm.md

Biroul Cooperări Internaționale

Oxana CIBOTARU Specialistă principală

Tel: +373 69528237

oxana.cibotaru@adm.utm.md

Secția Studenți Internaționali

Irina VÎGONEAILOȘefă secție

Tel: +373 79100173

irina.vigoneailo@adm.utm.mdinternational@adm.utm.md
Cristina BULATOVICICoordonatoare studenți străini

Tel: +373 79100173

cristina.bulatovici@adm.utm.md
Cristina GUDÎMACoordonatoare studenți străini

Tel: +373 79100173

cristina.gudima@adm.utm.md
Gabriela JARDANCoordonatoare studenți străini

Tel: +373 79100173

gabriela.jardan@adm.utm.md

Centrul Universitar Erasmus+

Larisa BUGAIANProf. univ., dr. hab., șefă centru

Tel: +373 22 23 37 05

larisa.bugaian@adm.utm.mderasmus@utm.md
Cristina DIACONUCoordonatoare programe internaționale, secțiunea staff

Tel: +373 79100191

cristina.diaconu@adm.utm.md
Valentina FRUNZECoordonatoare programe internaționale, secțiunea studenți

Tel: +373 79100191

valentina.frunze@mtctp.utm.md

Documente strategice

Ce cauți?

Introduceți un cuvânt-cheie și apăsați Enter