Pe 17 și 18 ianuarie 2020 studenții programului „Design și Tehnologii Poligrafice”, Facultatea Textile și Poligrafie (FTP), însoțiți de conf. univ., dr. Cazac Viorica, au participat la Japan Art & Culture Festival, organizat de Ambasada Japoniei în Republica Moldova la Muzeul Național de Artă al Moldovei.

Evenimentul a cuprins  o serie de activități, studenții FTP participând, în data de 17, la seminarul „Maieștrii Ukiyo-e”, ținut de doamna Rossela Menegazzo, specialist în arta orientală, profesor în arte în cadrul Departamentului Patrimoniului Cultural şi Peisajistic al Universităţii din Milano, Italia. Seminarul a fost precedat de o excepțională expoziție cu genericul  „Maeştri Ukiyo-e, de la perioada Edo la perioada Meiji”, în cadrul căreia au fost etalate peste 80 de lucrări, stampe japoneze color din colecţia Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, acestea redând temele principale ale perioadei Edo, a ukiyo-e, între 1830 şi 1860, dar și tematica marilor schimbări politice, sociale şi artistice, care au avut loc în Japonia odată  cu începutul Restaurației Meiji în 1868, şi consecvent în perioada Meiji (1868-1912).

Moderatoarea seminarului, care a studiat și catalogat stampele japoneze din colecția muzeului, a impresionat cu o descriere în cunoștință de cauză a frumuseții culturii japoneze, tehnicii grafice ukiyoe și artei kimono, menționând că stampa japoneză reprezintă o artă splendidă, care se distinge prin finețe și rafinament cromatic, pe care doar japonezii l-au putut dobândi.

Studenții au mai aflat că în limba japoneză „ukiyo” înseamnă „lumea în mișcare”, iar „e” semnifică pictura. „Ukiyo-e” sau „picturi ale lumii în mișcare” sunt litografii produse în Japonia prin utilizarea tehnicilor blocurilor de lemn. Xilogravurile color reprezintă cel mai popular tip de artă  Ukiyo-e, „imaginile  lumii plutitoare”, care au evoluat în Japonia între secolele XVII- XIX, exprimând obiceiurile şi cultura oraşului nou şi ajungând  la maturitate în Edo (azi Tokyo).

Arta kimono a revenit în atenția studenților FTP și în data de 18, participând la un Defileu cu prezentarea kimono-urilor japoneze tradiționale, prezentat de doamna Tomoko Hoashi, urmat de un concert de muzică din folclorul japonez.

Expoziția va fi etalată în cadrul Muzeului Național de Artă al Moldovei până pe 15 martie.