La Stațiunea de Cercetare și Extensiune în Agricultură din Criuleni, parte a Universității Tehnice din Moldova, a fost organizată o plantație pomicolă pe o suprafață de peste 10 hectare. Plantația este destinată activităților de cercetare, pregătirii practice a studenților și activităților de extensiune agricolă.
Plantația contribuie la realizarea următoarelor obiective:
- Formarea competențelor tehnologice ale studenților Facultății de Științe Agricole, Silvice și ale Mediului;
- Desfășurarea cercetărilor în domeniul horticol;
- Elaborarea de recomandări tehnologice pentru îngrijirea plantațiilor pomicole;
- Susținerea dezvoltării sectorului privat de cultivare a fructelor;
- Creșterea cantității, calității și competitivității producției de fructe din Republica Moldova, în conformitate cu standardele europene.
Serafim Glutnic, masterand la FȘASM și coordonator al lucrărilor de plantare, subliniază importanța acestei infrastructuri pentru formarea profesională: „ Cele peste 500 de hectare ale stațiunii ne permit studenților de la licență, masterat și doctorat să devenim specialiști în domeniul horticulturii și agronomiei. Punem astfel în practică toată teoria acumulată pe parcursul studiilor.”
Direcții de cercetare și activitate didactică
În cadrul plantației vor fi studiate:
- Soiuri și portaltoi specifici condițiilor locale;
- Forme de conducere și tăiere a pomilor;
- Tehnologii moderne de cultivare;
- Programe de fertilizare și protecție fitosanitară;
- Alte activități aplicative relevante pentru sectorul pomicol.
Studenții și cercetătorii FȘASM vor desfășura activități practice și vor elabora recomandări tehnologice pentru îngrijirea plantațiilor pomicole.
Referindu-se la impactul plantației asupra mediului de afaceri agricol, Serafim Glutnic precizează: „Plantația nu este destinată exclusiv studenților. Antreprenorii din sectorul agricol pot beneficia de baza științifică a stațiunii prin participarea la sesiuni informative și prin implementarea practicilor inovative în agricultură.”
Structura plantației
Livada cuprinde aproximativ 50 de soiuri de pomi fructiferi, reprezentând principalele specii adaptate condițiilor pedoclimatice ale Republicii Moldova. Suprafața totală este organizată pe trei sisteme de cultură distincte: circa 4 hectare sunt dotate cu sistem de susținere, alte 4 hectare includ sistem de susținere și protecție antigrindină, iar 2 hectare sunt cultivate în sistem tradițional. Sistemul de irigare, dotat cu bazin de acumulare, se află în proces de construcție.
Finanțarea plantației prin Proiectul „Livada Moldovei”
Plantația a fost realizată printr-o investiție în valoare de 1.379.000 de euro, în cadrul Proiectului „Livada Moldovei”, finanțat de Guvernul Republicii Moldova cu suportul Băncii Europene de Investiții și implementat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Proiectul „Livada Moldovei” prevede modernizarea și dotarea a 13 instituții educaționale prin 15 proiecte investiționale, cu o finanțare totală de 18 milioane de euro.
Investițiile realizate la UTM prin același proiect includ și plantarea, în primăvara anului precedent, a 4,8 hectare de viță-de-vie cu 12 soiuri autohtone la aceeași stațiune din Criuleni, cu instalarea sistemului de susținere monoplan, precum și achiziționarea unei combine și a unei semănători pentru cereale. Suma de peste 500.000 de euro este rezervată reabilitării și dotării laboratoarelor Facultății de Medicină Veterinară a UTM.











