Proiectul MEDIA evoluează: progres și direcții stabilite la ședința de management de la Erevan

În perioada 7–12 aprilie 2025, partenerii proiectului MEDIA au participat la cea de-a patra întâlnire de management, desfășurată la Universitatea de Stat Brusov (BSU) din Erevan, Armenia. Evenimentul a avut ca obiectiv principal monitorizarea progresului proiectului, schimbul de bune practici și consolidarea colaborării între instituțiile de învățământ superior din Armenia, Republica Moldova și Uniunea Europeană. Agenda a inclus sesiuni de lucru dedicate activităților-cheie ale proiectului – de la diseminare și sustenabilitate, până la evaluarea progresului în dezvoltarea programelor de microcredite și consolidarea laboratoarelor MEDIA în cadrul universităților partenere.

Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) a fost reprezentată la această întâlnire de coordonatoarele instituționale Rina ȚURCAN și Ala OBERST, care au prezentat realizările UTM în cadrul pachetelor de lucru. Un accent deosebit a fost pus pe lansarea MEDIA-Lab-ului UTM, creat în cadrul proiectului, prezentarea fiind susținută de materiale video și foto care au evidențiat importanța acestui eveniment pentru dezvoltarea capacităților digitale ale universității. Totodată, UTM a raportat progresul în elaborarea cursurilor digitale și a documentelor instituționale care reglementează organizarea studiilor online. De asemenea, a fost prezentat nivelul de realizare a planului de diseminare a activităților desfășurate în cadrul proiectului, subliniindu-se angajamentul ferm al instituției pentru transparență și comunicare eficientă.

photo 4 2025 04 11 21 33 38

Un element important al agendei l-au constituit atelierele tematice dedicate realității augmentate în procesul de învățare interactivă, securității cibernetice în educația online și dezvoltării de materiale didactice interactive. Vizitele de studiu la Media Initiatives Center și la laboratoarele MEDIA din cadrul universităților au oferit participanților o imagine clară asupra aplicării tehnologiilor digitale în realizarea cursurilor online.

Evenimentul s-a remarcat printr-un dialog deschis între parteneri, prin evaluări intermediare și printr-o orientare clară spre sustenabilitate și extinderea impactului proiectului. În cadrul întâlnirii a fost aprobat planul de activități pentru anul 2025, fiind stabilite totodată perioadele de raportare pentru activitățile desfășurate de fiecare partener. Aceste decizii contribuie la consolidarea cadrului de monitorizare și la asigurarea unei implementări eficiente a obiectivelor proiectului.

Adresăm mulțumiri partenerilor noștri din Armenia pentru organizarea impecabilă și ospitalitatea oferită!

Proiectul MEDIA își propune să susțină reformele structurale în Armenia și Moldova (R2) prin propunerea de soluții la problemele sistemelor naționale de ES. la nivel instituțional și individual în aceste țări. Proiectul urmărește o abordare integrată a diferitelor niveluri, propunând activități care vizează formarea și perfecționarea cadrelor relevante orientate spre îmbunătățirea calității educației online în R2 și crearea unui cadru normativ care să stipuleze condițiile pentru dezvoltarea învățământului online sincron și asincronă, crearea de capacități privind analiza învățării(LA) în predarea-învățarea online și implementarea de instrumente multidisciplinare de multidisciplinar de educație non-formală în domeniul mediilor digitale(DM).

Proiectul MEDIA este implementat cu suportul UE prin intermediul programului Erasmus+.

Mai multe informații despre proiect pot fi găsite pe https://mediaera.online/, https://proiecte.utm.md/media/

 

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI