Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

Primii pași spre succesul academic: o lecție esențială privind scrierea și publicarea articolelor științifice

Ieri, 5 septembrie 2024, prof. dr. Andrei DRAGOMIR, editor șef-adjunct al prestigioasei reviste Medical & Biological Engineering & Computing, a ținut în aula 3-3 din blocul de studii nr. 3 al Universității Tehnice a Moldovei o lecție pe tema „Scrierea și publicarea unui articol științific” – un ghid practic pentru tinerii cercetători și cadrele didactice care doresc să își publice lucrările în reviste de specialitate. Participanții au aflat detalii esențiale despre procesul de redactare și publicare a unui articol științific, inclusiv aspecte legate de structura și conținutul unui articol, procesul de evaluare și revizuire, precum și strategii de publicare în reviste internaționale de prestigiu.

Evenimentul a fost deschis de prorectorul Universității Tehnice a Moldovei, prof. univ., dr. hab. Vasile TRONCIU, care a subliniat în discursul său importanța cercetării și publicării academice pentru dezvoltarea profesională și pentru creșterea prestigiului universității.

utm 139 lr

Partea centrală a evenimentului a fost marcată de prezentarea oferită de prof., dr. Andrei DRAGOMIR, editor șef-adjunct al revistei Medical & Biological Engineering & Computing și cercetător la National University of Singapore. În prezentarea sa, prof. Dragomir a explicat pașii esențiali pentru a scrie și publica cu succes un articol științific. D-sa a subliniat importanța documentării riguroase și a organizării lucrării înainte de începerea redactării, precum și identificarea unei reviste țintă potrivite și înțelegerea diferențelor dintre revistele cu acces deschis și cele cu acces hibrid, ceea ce reprezintă factori cheie pentru succesul publicării.

Prof. Dragomir a oferit sfaturi utile pentru evidențierea noutății cercetării și pentru creșterea impactului manuscrisului. De asemenea, a discutat despre stilizarea și vizualizarea lucrării, insistând asupra evitării erorilor comune și asupra importanței unei prezentări clare și concisă. Un alt aspect vital prezentat a fost relevanța titlului și a rezumatului, care trebuie să capteze interesul atât al editorilor, cât și al cititorilor.

În finalul prezentării, prof. Dragomir a abordat procesul de revizuire și pașii către acceptare, oferind o perspectivă detaliată asupra modului în care autorii trebuie să răspundă recenziilor și să îmbunătățească manuscrisul conform recomandărilor primite. Explicațiile sale despre motivele frecvente pentru respingerea manuscriselor au fost deosebit de valoroase, oferind participanților o înțelegere clară asupra criteriilor de evaluare din partea recenzorilor și a editorilor.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, finalizând cu un discurs motivațional rostit de prof. univ., dr. hab. Vasile TRONCIU, prorector pentru cercetare și dezvoltare. D-sa a îndemnat tinerii cercetători să nu se descurajeze în fața provocărilor din procesul de publicare științifică. „Publicarea unui articol nu este doar o oportunitate de a împărtăși rezultatele cercetării, ci și o modalitate de a contribui activ la progresul domeniului vostru. Fiecare lucrare este un pas înainte în dezvoltarea personală și profesională, precum și o șansă de a colabora cu experți din întreaga lume”, a menționat prof. Tronciu.

utm 001 lr

Participanții au apreciat prezența și contribuțiile valoroase ale altor invitați –  cercetători și cadre didactice din cadrul UTM, care au subliniat importanța colaborării interdisciplinare în publicarea științifică și accesul la resursele moderne de cercetare și documentare, încurajând participanții să își continue demersurile științifice și să exploreze oportunitățile oferite de revistele internaționale de profil.

Această lecție face parte dintr-o serie de sesiuni de instruire menite să consolideze capacitățile instituționale ale Universității Tehnice a Moldovei în domeniul cercetării și inovării la nivel european, fiind organizată de șeful Direcției Managementul Cercetării Științifice conf. cerc., dr. Eduard MONAICO.  Prin astfel de inițiative  DMCȘ își reafirmă angajamentul față de promovarea excelenței în cercetare și inovare, având ca obiectiv dezvoltarea competențelor comunității științifice în redactarea articolelor științifice și scrierii propunerilor de proiecte pentru programe competitive, precum Orizont Europa ș.a., anterior fiind organizate o serie de instruiri pentru fortificarea capacităților de participare la proiecte Orizont Europa.

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI