O colaborare internaţională vibrantă ne permite să examinăm o diversitate de concepte, viziuni, să valorificăm cele mai bune practici. În acest sens, Agenţia niponă JIKA este un partener important pentru FIEB-UTM.
În cadrul Facultății Inginerie Economică și Business au fost organizate mai multe activităţi în parteneriat cu Agenţia niponă JIKA. Între acestea se evidențiază lecţia pe tema „Creșterea economică și managementul japonez”, organizată în comun cu Universitatea Internațională din Japonia https://utm.md/blog/2021/11/26/managementul-japonez-o-sursa-continua-de-inspiratie/
Deși multe dintre activitățile planificate au fost sistate din cauza conflictului militar din regiune, colaborarea continuă. FIEB a participat la un concurs pentru a obține o donaţie de cărţi a autorilor japonezi din domeniul economic, management, relaţii economice internaţionale etc., organizat de Fundaţia Niponă prin proiectul READ JAPAN, ceea ce ar constitui o valoroasă sursă pentru cercetători, cadrele didactice de la facultate, dar şi pentru studenţi, în procesul educational. Concursul a fost câștigat și mult râvnitul lot de cărţi de calitate din Japonia a ajuns cu succes la UTM.
Aceste cărţi permit efectuarea unei analize comparate a economiei şi managementului, explică robustețea managementului japonez, abordarea specifică strategică a acestuia, examinează utilizarea resurselor, inclusiv cele umane, prin prisma valorificării maxime a potențialului.
Astfel, Facultatea Inginerie Economică și Business a UTM se declară mândră să aibă în persoana Agenţiei nipone JIKA un partener important, pe care se pot bizui.




