Institutul Național de Dezvoltare și Administrare din Bangkok, interesat de colaborarea cu UTM

Astăzi, Universitatea Tehnică a Moldovei și Institutul Național de Dezvoltare și Administrare (NIDA) din Bangkok, Thailanda și-au consolidat relațiile de colaborare în domeniul științific și educațional în perspectiva dezvoltării pe termen lung.

Discuțiile cu prof., dr. Kamphol Panyagometh, președintele Institutului Național de Dezvoltare și Administrare (NIDA – National Institute of Development Administration) și echipa sa au vizat explorarea oportunităților actuale de stabilire a unor relații de colaborare între Institutul Național de Dezvoltare și Administrare (NIDA) și Universitatea Tehnică a Moldovei.

NIDA a fost înființată, inițial, pentru a sprijini dezvoltarea națională în Thailanda, acest obiectiv fiind extins, în timp, pentru a include dezvoltarea colaborării regionale cu țări din afara Thailandei, cu scopul promovării absolvenților cu studii superioare de licență, master și doctorat care pot contribui la un un nivel profesional crescut în sectoarele public, privat și nonprofit.

În prezent, NIDA reprezintă o instituție susținută de stat cu statut universitar și este una dintre puținele instituții de învățământ superior din Thailanda care oferă exclusiv programe de studii superioare, recunoscută ca unul dintre institutele de învățământ de top din țară. În plus, NIDA este evaluată pozitiv de către organizațiiloe interne și externe. De exemplu, Evaluarea Internă a Calității, realizată de Oficiul Comisiei pentru Învățământ Superior (OHEC) sau Evaluarea Externă a Calității – de către Oficiul pentru Standarde Naționale de Educație și Evaluare a Calității (ONESQA).

Pentru a continua cu succes parteneriatul dintre universități, astăzi, 18.11.2021, a fost organizată o întrevedere în regim online, pe platforma Microsoft Teams, cu prezența prorectorului responsabil pentru probleme financiare și relații internaționaleDaniela Pojar, șefei Serviciului Relații Internaționale – Cristina Efremov și decanului Facultății Inginerie Economică și BusinessRafael Ciloci.

Institutul Național de Dezvoltare și Administrare din Bangkok a fost reprezentat de către președintele, prof. dr. Kamphol Panyagometh, consilierul Președintelui pentru Afaceri Internaționale conf. univ. prof. dr. Kanokkarn Kaewnuch, specialist Relații Internaționale (Oficiul Afaceri Internaționale – OIA), domnul Phanu Boonma și responsabilul pentru Relații Internaționale (Oficiul Afaceri Internaționale – OIA), doamna Patchara Chaiwattanakulkit.

În cadrul întâlnirii, prorectorul UTM, Daniela Pojar, a remarcat în prezentarea sa deschiderea și transparența UTM pentru colaborare bilaterală, axându-se, în special, pe necesitatea  schimbului de experiență și a transferului de bune practici în domeniul cercetării.

În cadrul întrunirii, părțile au stabilit prioritățile de colaborare pentru un început fructuos și au stabilit activități concrete spre care se va tinde în viitorul apropiat. Astfel, intențiile de cooperare externă pe acest segment au fost acceptate și apreciate ca binevenite de către reprezentanții Institutului Național de Dezvoltare și Administrare (NIDA) din Thailanda. 

La rândul său, șefa Serviciului Relații Internaționale, UTM,  Cristina Efremov, a reiterat necesitatea colaborării pe domeniul științific și educațional, remarcând drept prioritate încheierea Acordului de Colaborare Generală între Universități pentru a fructifica schimbul de informații științifice și tehnice.

În numele Facultății Inginerie Economică și Business pe care o reprezintă, decanul Rafael Ciloci și-a exprimat deschiderea pentru colaborare și pentru dezvoltarea capacităților instituționale, apreciind drept benefic schimbul de cunoștințe și de experiență între cele două universități, atât a studenților, cât și a personalului didactic.

În urma întrunirii s-a convenit, de comun acord, a se proceda pas cu pas, la toate nivelurile, la colaborarea instituțională ce întrunește, în sine, parteneriatul dintre universități. Se are în vedere, în primul rând, – facilitarea programelor de mobilitate pentru studenţi, studenți-masteranzi, studenți-doctoranzi și cadre științifico-didactice și conlucrarea pe segmentul de instruire, cercetare și prin schimbul de informații şi materiale instructiv-metodice.

Totodată,  prorectorul Universității Tehnice a Moldovei a propus mai multe aspecte privind inițierea mobilităților în cadrul Programului ERASMUS+.

Colaborarea cu NIDA reprezintă pentru UTM o latură importantă a procesului de accelerare a deschiderii internaționale, prin extinderea tuturor formelor de cooperare, ce vor dispune de o maximă mobilitate și flexibilitate în vederea accentuării prestigiului pe plan național și internațional.

 

 

 

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI