Cristina ERHAN, absolventă a Facultății Inginerie Economică și Business, specialitatea „Business și administrare”, spune că studiile în economie i-au deschis vaste oportunități în activitatea profesională încă din facultate.

– Am ales să urmez studii în business și administrare din entuziasmul de a-mi deschide ulterior propria afacere aici, în Moldova. Dar din primii pași la facultate am înțeles că doar cu ideea nu faci nimic, mai este nevoie de un plan bine pus la punct, de cunoștințe în diverse domenii, dar în primul rând de experiență de muncă și de viață. O experiență care însă nu se măsoară neapărat în zeci de ani sau schimbarea mai multor locuri de muncă. E vorba de entuziasmul și dorința nestăvilită de a explora și descoperi cât mai multe aspecte ale domeniului spre care tinzi. Domeniul economiei, de exemplu, este unul foarte flexibil, astfel fie că ești manager, marketer sau contabil, poți activa practic în orice companie, indiferent de profilul acesteia. 

Acesta este, de altfel, și cazul meu: compania „Carolina” SRL, în care activez deja de peste 3 ani, se ocupă de comercializarea veselei din porțelan, textile, sticlă, decor și alte articole pentru casă. M-am angajat aici după primul an de facultate și pot să spun că evoluția mea de la postul de vânzător-consultant în unul din magazine, ca un job part-time, până la cel de  promo manager mi-a dat aripi și acea doză foarte importantă de încredere că mă regăsesc în ceea ce fac, că sunt la locul potrivit.

Am evoluat foarte mult în acești câțiva ani de activitate. Având alături o echipă unită și amiabilă, am învățat să pun preț pe spiritul de echipă, pe relațiile cu partenerii și colegii, care mi-au dat încrederea că orice provocare e doar o nouă pistă de afirmare.

În calitatea mea de promo manager interacționez cu potențialii clienți sau cu clienții noștri fideli în mediul online – pe rețele de socializare sau pe pagini web. Astfel, activitățile mele de bază sunt publicațiile zilnice, crearea și postarea video-urilor interactive, discuțiile cu clienții, precum și administrarea magazinelor online. Consider că este o funcție pe cât de interesantă, pe atât de responsabilă, deoarece din propria experiență pot spune că în Moldova oamenii sunt încă foarte sceptici față de cumpărăturile online și e destul de greu să îi convingi doar cu o imagine frumoasă. Acest job mă ține mereu în actualitate, mă determină să descopăr ceva nou, metode originale de prezentare și promovare a produselor, contribuind astfel și la dezvoltarea mea personală.

Atunci când vine vorba despre importanța studiilor din perspectiva angajării în câmpul muncii, îmi amintesc mereu  interviul pe care l-am susținut la angajare, în cadrul căruia am fost întrebată: „Ce studii aveți?”. La acel moment eram doar studentă, dar asta a contat foarte mult. Pentru angajatori este importantă nu doar dorința candidatului de a lucra sau faptul că deține o diplomă de studii. Primează întotdeauna cunoștințele, în special pregătirea de bază în domeniu, cunoașterea a cel puțin unei limbi străine, gândirea logică, dar și disciplina, responsabilitatea, flexibilitatea, dorința de implicare, abilitatea de a lucra în echipă, de a te adapta la schimbările ce intervin pe parcurs etc.

Temelia acestor abilități se pune la facultate. Altfel zis, facultatea te aduce la linia de start în profesie, iar după absolvirea acesteia tu ești singurul care marchează limita.

(Visited 498 times, 5 visits today)