În contextul pregătirilor pentru redeschiderea instituțiilor de învățământ superior în anul de studii 2020-2021, în condițiile situației epidemiologice marcate de virusul COVID-19, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor ȘAROV, a prezentat în cadrul unui briefing susținut ieri, 24 august 2020,  principalele reglementări privind pregătirea instituțiilor de învățământ superior pentru noul an de studii.

Potrivit recomandărilor ministerului de resort, în primele 2 săptămâni ale noului an academic universitățile vor desfășura procesul de studii online. Ulterior, accesul în sălile de cursuri pentru studenții anului I va fi etapizat – pe ture, evitând aglomerarea și asigurând respectarea normelor de distanțare fizică.

Se recomandă organizarea etapizată și a cazării studenților anului I în cămine, la UTM acest proces urmând a fi transferat pentru luna septembrie, cu anunțarea ulterioară a perioadei respective.

În contextul acestor noi condiții privind demararea noului an de studii, la fiecare facultate a UTM vor funcționa birouri de informații, care, la solicitare, vor oferi detalii la numerele de telefon indicate în imaginea alăturată.

 

 

(Visited 4.563 times, 3 visits today)