Sandra PRUNICI este absolventă a Universității Tehnice a Moldovei, Facultatea Inginerie Economică și Business, programul de studii „Marketing și logistică”, promoția 2020. „Am lucrat cu o deosebită plăcere cu Sandra pe parcursul a trei ani de studii, dar și la elaborarea tezei de licență. Responsabilitatea, perseverența, creativitatea, originalitatea sunt trăsături care au ajutat-o să înregistreze rezultate excelente”, subliniază conf. univ., dr. Lilia CHIRIAC, șef program „Marketing și logistică”, Departamentul Teorie Economică și Marketing, FIEB. Pe parcursul anilor de studii a acumulat o experiență frumoasă, pe care i-am solicitat să o împărtășească, pentru a-i entuziasma și pe alți tineri să îndrăgească marketingul – o specialitate actuală, modernă, indispensabilă pentru orice întreprindere.

– Abia acum realizez că cei trei ani de facultate au zburat ca o clipă… Ani frumoși, productivi, cu o mulțime de activități interesante, în care am dedicat atenție, timp, emoție și am primit la rândul meu multă experiență, practică și vaste cunoștințe, declară Sandra PRUNICI. Aici am reușit să cresc, să mă dezvolt, să mă fac cunoscută și auzită, să aflu mai multe despre mine, despre ceea ce pot face, despre lumea care mă înconjoară și desigur despre mecanismele economiei, marketingului și logisticii. UTM oferă vaste posibilități de acumulare a cunoștințelor, dar și de promovare și susținere a studenților, ceea ce îi încurajează să-și dezvolte capacitățile și îi ajută ca succesul lor să fie recunoscut. Datorită UTM, succesele mele au fost apreciate de o țară întreagă!

De ce am optat anume pentru „Marketing și logistică”? Pentru că este un domeniul absolut necesar în orice activitate. Fie că instituția activează în domeniul industriei ușoare, în televiziune, IT, alimentația publică, turism, învățământ – toate au nevoie de specialiști în marketing și logistică. Este un domeniu revoluționar, relativ nou, care ajută companiile să treacă la un nou nivel, să se dezvolte, să devină mai puternice și să se evidențieze pe piață. Pentru companie este foarte important să posede un produs calitativ și inovativ, dar la fel de important este ca oamenii să cunoască despre existența acestui produs, să îl folosească și să îl recomande altora. Noutatea, inovația, creativitatea, ideile neobișnuite sunt noțiuni-cheie în marketing și, respectiv, nu ai cum să te plictisești în acest domeniu.

În cadrul programului de studii „Marketing și logistică” am reușit să înțeleg cu adevărat cât de vast și important este acest domeniu. Studiile la facultate mi-au extins orizontul cunoașterii, mi-au trezit dorința de a cerceta și analiza în acest domeniu. Astfel, am reușit să mă dezvolt și pe plan personal: să-mi gestionez eficient timpul, să delimitez activitățile în funcție de priorități, să gestionez finanțele, să țin un discurs, să scap de teama de a vorbi în public, să-mi expun punctul de vedere fără a denigra o altă opinie, să dezvolt idei creative, dar și diverse metode de stimulare a creativității etc.

Bineînțeles, rolul profesorilor a fost și este indiscutabil în formarea studenților, un rol care nu se rezumă doar la transmiterea de cunoștințe. Profesorii ne-au ghidat în formarea profesională, ne-au ajutat să ne dezvoltăm și pe plan personal, să căpătăm încredere în forțele proprii, să înaintăm în atingerea scopurilor și să ne dezvoltăm creativitatea. La UTM, am avut marele noroc și beneficiu de a crește sub bagheta unor profesori care-și iubesc munca, își adoră studenții, manifestă interes față de evoluția fiecărui discipol în parte. Îi admir pe profesorii mei – pentru profesionalism, dedicație, pentru modul în care explică teme/subiecte/situații complexe, dar și pentru sprijinul oferit în situații mai dificile.

Deși la început a fost mai greu, pe parcurs am reușit să combin procesul educațional cu activitatea în sectorul real, fiind agent suport clienți într-o companie IT. Sunt parte a echipei de marketing și, respectiv, mă implic în toate acțiunile întreprinse în domeniu. Uneori, am senzația că am mai trăit situațiile prin care trec – așa și este, doar că nu le-am trăit aievea, ci în cadrul lecțiilor la facultate. Când treceam o temă nouă, descopeream noi tehnici și metode, puteam să o înțeleg mai bine, să o proiectez mai clar în minte. Pe unele, dezvoltându-le, am reușit să le adaptez și să le integrez în activitatea pe care o desfășor – în comunicarea cu clienții, negocieri, convingeri, prezentări de produs etc. Este imposibil să înveți totul despre marketing și logistică și particularitățile acestora în trei ani de universitate, dar anume în această perioadă se creează și se consolidează fundația pe care ulterior poate fi plasată o construcție stabilă. Iar cum va arăta această construcție în viitor, depinde de fiecare.

Marketingul digital este un domeniu relativ nou pe piața Republicii Moldova și prea puțin exploatat de specialiștii de marketing. Tocmai de aceea mi-am ales ca temă pentru teza de licență „Politica comunicațională și rețelele de socializare”. Care au fost provocările la elaborarea tezei? Au fost mai multe, dar mă bucur că le-am depășit. Pentru a avea succes în rețelele de socializare și în comunicarea prin intermediul canalelor digitale, este esențial de a testa, experimenta și formula concluzii în baza observărilor efectuate. De aceea, am folosit experimentul și observarea ca metodă de cercetare. Am utilizat diferite platforme – Zoom, Google Analytics, Zendesk, Facebook Ads, Facebook Groups, YouTube. Mai mult. La prezentarea lucrării, pentru a fi mai aproape de membrii comisiei și colegii mei, am creat un avatar care să-mi semene și să mă asiste pe durata prezentării. Avatarul a fost creat în Adobe Illustrator, iar prezentarea a fost realizată cu ajutorul aplicației Keynote. Elementele grafice au fost realizate prin aplicația Sketch, iar pentru prezentarea graficelor din rapoartele Facebook, Google Analytics, YouTube am folosit programul Jumpshare, care m-a ajutat să realizez capturi de ecran.

Adeseori sunt întrebată de secretele și punctele forte care m-au ajutat să ating rezultatul dorit. De fapt, secretul, dacă acesta există, constă în munca asiduă, zilnică, în responsabilitate și multă lectură de specialitate. Sunt metode care ajută nu doar la obținerea unor note mari, dar și să devii un adevărat profesionalist. Tocmai de aceea îi îndemn pe studenți și viitorii studenți să creadă cu tărie că vor reuși să-și valorifice la maxim abilitățile și competențele acumulate pe parcursul studiilor la Facultatea Inginerie Economică și Business, programul Marketing și logistică.

Vise și realizări mărețe tuturor! Vă așteptăm la UTM!

(Visited 340 times, 1 visits today)
1 răspunde

Urmăritori & Pingbacks

  1. […] – Abia acum realizez că cei trei ani de facultate au zburat ca o clipă… Ani frumoși, productivi, cu o mulțime de activități interesante, în care am dedicat atenție, timp, emoție și am primit la rândul meu multă experiență, practică și vaste cunoștințe, declară Sandra PRUNICI. Aici am reușit să cresc, să mă dezvolt, să mă fac cunoscută și auzită, să aflu mai multe despre mine, despre ceea ce pot face, despre lumea care mă înconjoară și desigur despre mecanismele economiei, marketingului și logisticii. UTM oferă vaste posibilități de acumulare a cunoștințelor, dar și de promovare și susținere a studenților, ceea ce îi încurajează să-și dezvolte capacitățile și îi ajută ca succesul lor să fie recunoscut. Datorită UTM, succesele mele au fost apreciate de o țară întreagă! (Detalii link) […]

Comentariile sunt închise.