Stimate cadre didactice!

Situația epidemiologică cauzată de pandemia Covid-19 se menține nefavorabilă atât în Republica Moldova, cât și pe plan mondial, tocmai de aceea probabilitatea de a începe anul universitar 2020/2021 la distanță este foarte înaltă.

În scopul pregătirii către noul an de studii și motivării cadrelor didactice de a crea și dezvolta cursuri e-learning, administrația Universității Tehnice a Moldovei organizează Concursul de cursuri digitale (etapa I fiind destinată cursurilor predate în semestrul de toamnă) și propune pentru susținerea acestor activități 20 de premii în valoare de cel puțin 5000 de lei fiecare.

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea Concursului de cursuri digitale la Universitatea Tehnică a Moldovei îl găsiți aici. Cererea de participare la concurs va fi completată conform Anexei 2 la Regulamentul în cauză, aceasta fiind depusă în variantă electronică, la adresa luminita.bernaz@mtcp.utm.md.

Data limită de depunere a cererii de participare la Concursul de cursuri digitale – 1 septembrie 2020 inclusiv.

Suntem o universitate de top, acest lucru fiind posibil doar prin contribuția zi de zi a fiecăruia dintre noi la calitatea activităților didactice, metodice și de cercetare, inclusiv prin elaborarea, dezvoltarea și plasarea cursurilor digitale pe platforme educaționale, această activitate constituind o prioritate pentru UTM.

Mulţumim pentru că sunteți parte integrantă a familiei academice UTM!

Vă dorim succes la elaborarea și dezvoltarea cursurilor digitale, care să vă facă remarcați și în Concursul anunțat pentru semestrul de toamnă al a.u. 2020/2021!

Administrația UTM

(Visited 170 times, 1 visits today)