La inițiativa Primăriei municipiului Chișinău și a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport din municipiul Chișinău, ieri, 20 aprilie, a fost lansat oficial proiectul „Educație online” – o platformă de învățare la distanță destinată învățământului preuniversitar (clasele primare, gimnaziale și liceale) care va conține materialul didactic ce urmează a fi predat până la finele anului de studii 2019-2020, conform curriculumului aprobat. Inițiativa vine să susțină sistemul educațional în contextul stării de urgență declarată în țară. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber la lecții produse de cei mai buni profesori din mun. Chișinău, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității; astfel beneficiind de calitatea prestării serviciilor educaționale.

Cu suportul Fundației Soros-Moldova, Universității Tehnice a Moldovei, emisiunii EduTolk, Crunchyroll, Asociației Naționale a companiilor din domeniul TIC și Academiei de Inovare și Schimbare prin Educație, în cadrul proiectului a fost elaborat un mecanism complex și rapid de creare și înregistrare în format video a lecțiilor pentru diverse discipline de studii.

Deosebit de mândru și onorat de faptul că Universitatea Tehnică a Moldovei participă în acest proiect de instruire la distanță în format online s-a declarat și Dinu ȚURCANU, prorector informatizare, relaţia cu mediul socio-economic, imagine şi comunicare, care ghidează acest proiect din partea UTM, răspunzând pozitiv la inițiativa primăriei mun. Chișinău. D-sa a menționat că în această perioadă pandemică Facultatea Calculatoare,  Informatică și Microelectronică a UTM s-a transformat într-un veritabil bastion al filmărilor, în care absolut toate sălile destinate pentru instruirea tradițională (cca 30 de auditorii) sunt utilizate pentru înregistrarea orelor, pe care profesorii, elevii și părinții le vor utiliza în continuare ca să nu stopăm procesul de instruire. În această perioadă UTM a pus la dispoziție nu doar sălile pentru filmări, dar și personalul Direcției Tehnologia Informației, care acordă suport necondiționat în toate procesele care se desfășoară aici, pregătirea sălilor pentru filmări etc. UTM s-a implicat și în instruirea la distanță prin pregătirea elevilor pentru Bacalaureat în regim online, proces pe care l-am demarat odată cu sistarea procesului de studii tradițional. Având astfel experiență în acest domeniu, UTM va fi onorată să acorde în continuare suportul necesar pentru educația online nu doar în perioada pandemică, dar și după ce revenim la studii, deoarece instrumentele pe care le vom utiliza în domeniul tehnologiei informației vor fi la mare căutare și atunci când vom reveni la procesul tradițional de instruire.

În cadrul secvenței de lansare oficială a proiectului elevii, profesorii și publicul larg au fost salutați de către primarul general de Chișinău, Ion CEBAN; ministrul Educației Culturii și Cercetării, Igor ȘAROV; Angela CUTASEVICI, viceprimar mun. Chișinău; Natalia GRÂU, secretar de stat, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării; Cătălina ȚURCANU, realizator emisiunea „EduTolk”; Elena IVANOVA, director de țară, Crunchyroll; Adrian PLEȘCA, consilier, cabinetul primarului general al mun. Chișinău; Daniela MUNCA-AFTENEV, Academia de Inovare și Schimbare prin Educație; Michelle ILIEV, producătoarea emisiunii „EduTolk”; Dorin GALBEN, journalist/vlogger „Un show de 2 galbeni”; Viorica OLEINIC, profesoară, limba și literatura română; Evgheni TENTIUC, profesor, educația muzicală; Galina SARBUSAN, profesoară, limba și literatura română; Carolina ANDRONIC, profesoară, limba engleză, ș.a. Au fost prezentate i două lecții demonstrative: la Istoria Românilor și Universală, cu tema „Primul război mondial” (prof.: Daniela VACARCIUC) și la Limba și Literatura Rusă, modulul „Мое здоровье”, tema „Чтобы не болеть, нужно…” (prof.: Olga LEAȘCENCO).

Materialele educaționale în format video vor fi transmise prin intermediul canalelor de televiziune cu acoperire națională, pentru a putea asigura accesul cursurilor către un număr cât mai mare de elevi. Pe Internet, lecțiile pot fi urmărite accesând site-ul http://www.educatieonline.md/ . Platforma are o interfață prietenoasă, iar utilizarea acesteia este cât se poate de simplă: poate fi accesată/descărcată cu ușurință orice lecție filmată din orice categorie din bara de meniu, la fel șit și diverse suporturi didactice deschise – manuale digitale, prezentări PowerPoint, diverse exerciții. Iar pentru a ușura și mai mult accesarea unui anumit material video, poate fi accesat motorul de căutare, care conține filtre de căutare după disciplina de studii, data sau limba în care aceasta a fost înregistrată.

Este un prim pas de uniformizare a procesului de învățământ la distanță – un proiect pilot, care va fi dezvoltat și modernizat pe parcurs. Cei peste 300 de profesori din 69 de instituții de învățământ din capitală implicați în proiect, ghidați de mai multe echipe de experți, coordonatori, voluntari și echipe de filmare, dezvoltă un mecanism de învățare inovativ, care va deveni în timp unul foarte accesibil. Biblioteca digitală propune o largă varietate largă de lecții online pentru toate disciplinele prevăzute la nivelul învățământ general, clasele I-XII, profil real/umanist, în limbile română și rusă: în primă fază, aproximativ 2.500 de lecții video, iar în faza a doua a proiectului numărul total de lecții video va ajunge la circa 4.500.  Fiecare lecție înregistrată are durata de până la 15 minute, având un conținut actual, interactiv și util.

Estimativ, 331000 de elevi din instituțiile de învățământ public vor avea acces la programul școlar, elaborat în format virtual, precum și 9874 de copii cu dificultăți de învățare și dizabilități, care la fel, vor putea urma programul educațional de la distanță. De asemenea, aproximativ 27 400 de profesori din cadrul sistemului educațional general vor putea recomanda copiilor noua metodă de studii.

Cu http://www.educatieonline.md/ învățăm de acasă și suntem protejați!

 

Lansarea proiectului Educație Online

Lansarea Proiectului Educație Online. Biblioteca digitală educatieonline.md este disponibilă pentru toți elevii din țară. Lecțiile video vor putea fi urmărite și la canele de televiziune națională, precum și IPTV.Proiectul Educație Online este implementat de către Primăria Municipiului Chișinău și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, cu suportul Fundației Soros-Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Emisiunea Edu Tolk, Crunchyroll, Asociația Națională a companiilor din domeniul TIC și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.

Опубликовано Educație Online Понедельник, 20 апреля 2020 г.

 

 

 

 

 

(Visited 141 times, 1 visits today)