Rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, și prorectorul informatizare, relaţia cu mediul socio-economic, imagine şi comunicare, Dinu ȚURCANU, au primit vizita  delegației din Turcia, condusă de Mahmut ÇEVIK, directorul Departamentului pentru Balcani și Europa de Est al Agenției de Cooperare și Coordonare Turcă (TIKA), care la începutul acestei săptămâni a sosit în Republica Moldova cu scopul unei vizite în UTA Găgăuzia.

Pe ordinea de zi – cooperarea în vederea implementării proiectului de construcție a Colegiului de Industrie la Comrat, UTA Găgăuzia, care va purta numele Președintelui Turciei, Recep Tayyip ERDOĞAN. Proiectul urmează să fie realizat cu suportul financiar al TIKA, iar lucrările vor demara anul acesta.

Mahmut ÇEVIK a precizat că: „Educația a fost mereu o prioritate pentru TIKA, în acest context ne dorim parteneriate durabile între instituțiile de învățământ din ambele țări. Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă vrea să finanțeze în continuare proiecte care vor veni în beneficiul cetățenilor moldoveni”.

În componența delegației au intrat specialiști din cadrul TIKA –  Hatice Metin KUŞCU, arhitect; Adem URFA, responsabil pentru Republica Moldova; dar și reprezentanți ai Ministerului Educației al R. Turcia –  Şennur ÇETIN, șef secție parteneri sociali şi proiecte, Direcția principală educație profesional-tehnică; Kubra Karaibiş GÜZELYURT, specialist Direcție Generală învățământ profesional-tehnic; Osman EROĞLU, specialist principal pentru Balcani, Direcția Generală Relații Externe și UE; Hatice İNCE, profesor.

Agenda vizitei la UTM a inclus întrevederi cu administrația Universității, decanul Facultății Calculatoare Informatică și Microelectronică  – conf. univ., dr. Dumitru CIORBĂ, și decanul Facultății Inginerie Mecanică, Indistrială și Transporturi – conf. univ., dr.  Sergiu DÂNTU, cu directorul Centrului Universitar pentru Informare și Ghidare în Carieră, Radu MELNIC, dar și cu profesorii.

De asemenea, oaspeții au manifestat interes față de proiectele aflate în desfășurare la FabLab, dar și pentru contribuția Centrului de Excelență în domeniul TIC „Tekwill” și Asociației Naționale a companiilor din domeniul TIC (ATIC) în consolidarea potențialului și dezvoltarea capacităților IT în Moldova.

– Ne bucurăm că reușim să extindem orizonturile parteneriatului nostru comun între Universitatea Tehnică a Moldovei și Direcția Generală Învățământ din UTA Găgăuzia, în cadrul căruia ne propunem să contribuim la formarea cadrelor didactice pentru viitorul Colegiu de Industrie, dar și să completăm Lista specialităților pentru studenții găgăuzi incluși în programul de granturi de la bugetul UTAG pentru a-și continua studiile la UTM. Este un pas important în dezvoltarea regiunii în aspect tehnico-ingineresc, fapt pentru care exprimăm sincere mulțumiri Bașkanului UTAG, Irina VLAH, a declarat prorectorul UTM Dinu ȚURCANU, d-sa subliniind, în context, că de curând a fost constituit un grup de lucru, în componența căruia au intrat experți în domeniul economiei și educației, dar și un profesor al Universității Tehnice a Moldovei. Grupul de lucru respectiv va efectua o analiză minuțioasă a dezvoltării economice în acest sector al regiunii de sud a Republicii Moldova, pentru a stabili principalele direcții ale viitorului Colegiu de Industrie de la Comrat.

(Visited 2 times, 1 visits today)