UTM – CCI: noi oportunități de colaborare

Natalia CALENIC, vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie (CCI) a R. Moldova, si Rodica DIMITRIU, Departamentul Relații Internaționale, au efectuat o vizita la Facultatea Inginerie Economică și Business pentru a informa studenții și cadrele didactice despre activitatea CCI, dar și despre noile oportunități de colaborare.

În cadrul dialogului, studenții au aflat că Camera de Comerț și Industrie a R. Moldova este cea mai mare asociație de business din Moldova, care reunește peste 1200 de membri din toate ramurile economiei naționale. Cuprinde 10 filiale ce acordă asistență companiilor de pe tot teritoriul țării, inclusiv:

  • reprezintă interesele mediului de afaceri atât în raport cu statul, cât și cu instituțiile internaționale;
  • facilitează parteneriatele strategice, orientate spre atragerea investițiilor;
  • promovează relațiile comerciale naționale și internaționale;
  • contribuie la aplicarea bunelor practici în dezvoltarea economică și socială a țării.

Un interes deosebit a trezit și informația despre organizarea de către CCI a RM a multiplelor activități de promovare a companiilor și produselor autohtone – în cadrul expoziției „Fabricat în Moldova” și la expoziții internaționale, dar și faptul că CCI contribuie cu expertize în diferite domenii, asigură suport, inclusiv financiar, pentru certificare în domeniul Managementului Calității etc.; soluționează  litigii comerciale în relațiile dintre antreprenori, prestează servicii de mediere și servicii educaționale prin Centrul de Formare Antreprenorială, promovează învățământul dual.

A atras atenția și informația despre  proiectele internaționale, ce proliferează oportunități educaționale de formare a tinerilor antreprenori peste hotare, suportul necesar informațional și financiar.

În urma discuțiilor a fost identificată posibilitatea ca studenții FIEB să efectueze stagii de practică la CCI a RM.