UTM își consolidează parteneriatele internaționale în cadrul Săptămânii Internaționale Erasmus+ din Turcia

În perioada 31 mai – 7 iunie 2026, o delegație a Universității Tehnice a Moldovei, formată din Larisa Bugaian, dr. hab., prof. univ., șefa Centrului Universitar Erasmus+, Rodion Ciupercă, dr., conf. univ., șef al Centrului Universitar de Formare Continuă și Corina Mardari, șefa Direcției Juridice UTM, a participat la cea de-a IV-a ediție a Săptămânii Internaționale Erasmus+ pentru personal administrativ și academic, organizată de Universitatea Kütahya Dumlupınar din Kütahya, Turcia.

Evenimentul, desfășurat sub genericul „Collaborative Digital Futures: EU-Funded Projects in Higher Education”, a reunit reprezentanți ai universităților din Europa, Asia, Africa și America de Sud pentru a discuta despre transformarea digitală a învățământului superior, internaționalizare și oportunitățile oferite de programele finanțate de Uniunea Europeană.

Participarea UTM a avut drept scop consolidarea cooperării academice internaționale, identificarea unor noi oportunități de colaborare și promovarea experienței instituționale în implementarea proiectelor europene și dezvoltarea programelor de formare continuă. În cadrul sesiunilor de lucru și activităților de networking, reprezentanții universității au prezentat bune practici privind modernizarea educației inginerești și gestionarea inițiativelor internaționale.

Unul dintre subiectele centrale ale evenimentului a fost digitalizarea învățământului superior și impactul noilor tehnologii asupra proceselor educaționale și administrative. Participanții au analizat exemple de integrare a inteligenței artificiale în educație, instrumente digitale pentru internaționalizare și modele de cooperare universitară dezvoltate în cadrul proiectelor finanțate de Uniunea Europeană.

Programul a inclus, de asemenea, sesiuni dedicate elaborării și implementării proiectelor internaționale, schimbului de bune practici în domeniul relațiilor internaționale și sustenabilității rezultatelor proiectelor europene. O componentă importantă a mobilității a fost vizita de studiu la Universitatea Eskişehir Osmangazi, unde participanții au discutat despre mecanismele de internaționalizare și dezvoltarea parteneriatelor academice într-un mediu universitar competitiv.

„Participarea la acest eveniment ne-a oferit oportunitatea de a consolida relațiile cu universități partenere și de a identifica noi direcții de cooperare academică și instituțională. Schimbul de experiență cu colegi din diferite țări contribuie direct la dezvoltarea și internaționalizarea UTM”

erasmus logo nou 1 - UTM își consolidează parteneriatele internaționale în cadrul Săptămânii Internaționale Erasmus+ din Turcia

„Discuțiile privind digitalizarea și managementul proiectelor europene au oferit exemple valoroase care pot fi valorificate în activitatea noastră instituțională și în dezvoltarea serviciilor oferite comunității universitare”

Participarea la Săptămâna Internațională Erasmus+ se înscrie în eforturile constante ale Universității Tehnice a Moldovei de extindere a parteneriatelor internaționale și de integrare activă în Spațiul European al Învățământului Superior. Mobilitățile Erasmus+ reprezintă o componentă importantă a strategiei de internaționalizare a universității, contribuind la dezvoltarea competențelor profesionale, schimbul de bune practici și creșterea vizibilității UTM la nivel internațional.


Vizita a fost realizată în cadrul Programului Erasmus+.

Ce cauți?

Introduceți un cuvânt-cheie și apăsați Enter