Maia SANDU, Președinta Republicii Moldova: „Alături de UTM, astăzi pentru noi, în Moldova, nici măcar cerul nu mai este limita!”

La ceas aniversar, celebrând șase decenii de performanță academică, Universitatea Tehnică a Moldovei își consolidează statutul de pilon al dezvoltării tehnologice și științifice din Republica Moldova. Această performanță remarcabilă nu ar fi fost însă posibilă fără contribuția neprețuită a generațiilor de profesori, cercetători și studenți, care, prin devotament și pasiune, au transformat Universitatea într-un veritabil promotor al progresului. Cu ocazia acestui moment istoric, Universitatea a avut onoarea de a fi primit, la ședința solemnă dedicată aniversării a 60 de ani de la fondarea UTM, un mesaj special din partea Doamnei Maia SANDU, Președinta Republicii Moldova. Cu o viziune clară asupra viitorului tehnologic al țării noastre și un profund respect față de misiunea UTM, mesajul prezidențial aduce în prim-plan contribuția esențială a Universității în formarea unei economii verzi, digitale și competitive.

– Dragi UTM-iști, distinși oaspeți,

Este o mare onoare pentru mine să fiu alături de dumneavoastră astăzi, la celebrarea a 60 de ani de excelență academică a Universității Tehnice a Moldovei, prima instituție tehnică, fondată de Sergiu Rădăuțanu, pentru a pregăti generații de ingineri.

Această aniversare reprezintă un bun moment de reflecție asupra impactului semnificativ pe care UTM l-a avut – și îl va avea – în dezvoltarea și modernizarea țării noastre, mai ales acum, când facem eforturi să construim o economie digitală, verde și competitivă, pregătită să devină parte a Pieței Unice a Uniunii Europene. Iar această economie verde a viitorului trebuie să țină pasul cu șansele – și riscurile – ce țin de apariția și evoluția noilor tehnologii, o economie în care inteligența artificială nu mai ține de domeniul științifico-fantastic, în care tehnologia informației și competențele aferente sunt la fel de importante, precum cititul, scrisul și socotitul. Sunt sigură că actualii și viitorii studenți vor continua povestea de succes a acestei instituții, care a dat țării noastre peste 178 de mii de absolvenți, care au contribuit la progresul Republicii Moldova.

De-a lungul existenței sale, Universitatea a avut capacitatea și flexibilitatea de a se reinventa, adaptându-se la evoluțiile științifice și tehnologice, oferind celor ce i-au pășit pragul specializări de actualitate, relevante pentru economia națională. Este meritul mai multor generații de profesori, pe care se cuvine să-i onorăm astăzi.

În acest sens, nu mă surprinde să pot constata că și acum, la ceas aniversar, Universitatea Tehnică a Moldovei este bine pregătită, echipată și dotată pentru ca absolvenții săi să facă față pieței muncii de mâine. Robotica, automatizarea sau electronica – pentru a da câteva exemple – reprezintă nu doar domenii atractive pentru tinerii care își aleg o profesie, ci și sfere de activitate cu valoare adăugată înaltă, de care are nevoie economia noastră. De altfel, cu sprijin extern – însă în egală măsură datorită devotamentului cadrelor didactice și studenților – Universitatea Tehnică este deja un vârf de lance în ceea ce privește adaptarea curriculară la exigențele celei de-a IV-a revoluții industriale. Studenții Universității beneficiază totodată de un Centru de Excelență în domeniul Tehnologiei Informației și Comunicării, cu o suprafață de nu mai puțin de 3400 m.p. – un exemplu grăitor al faptului că acordăm acestui domeniu o prioritate deosebită.

Dar, întrucât vorbeam de riscuri, este important că în cadrul Universității Tehnice de curând activează și un Institut dedicat Securității Cibernetice. De cursurile acestuia beneficiază atât studenții, cât și funcționarii publici, care, astfel, vor putea să își sporească vigilența în fața unor potențiale amenințări care se pot ascunde în spatele unui banal e-mail, ca să nu vorbim de atacuri mai complexe.

Când vorbesc de capacitatea Universității Tehnice a Moldovei de a face față transformărilor, trebuie să amintesc de fuziunea de acum doi ani cu Universitatea Agrară de Stat din Moldova. Astăzi, la UTM se formează specialiști nu doar în inginerie, ci și în științe agricole și medicină veterinară. Cu atât mai îmbucurător este că și în domeniile apărute mai recent în structura UTM, preocuparea pentru dezvoltarea durabilă și tranziția verde se regăsesc în frumoase proiecte concrete – fie că vorbim de un complex de sere bio, fie de existența unui veritabil „laborator de digitalizare a agriculturii” cu o suprafață de 1,3 hectare.

Succesul universitar într-o lume fără frontiere nu este posibil fără o colaborare strânsă cu profesorii din alte țări și fără o ofertă consistentă de mobilități academice pentru studenți. Este impresionant că Universitatea Tehnică a Moldovei are parteneriate cu peste 60 de instituții de învățământ europene și că este implicată în peste 40 de proiecte ERASMUS+.

Fiecare schimb de experiență cu colegii din statele Uniunii Europene înseamnă nu doar un valoros transfer de cunoaștere științifică, dar și o ocazie de a vedea ce înseamnă condițiile de lucru, de cercetare și de învățare în marea familie europeană. Condiții pe care, pas cu pas, le aducem și aici, la noi acasă.

De asemenea, salut și implicarea cadrelor didactice din afara țării noastre în procesul educativ de la Universitatea Tehnică a Moldovei. Aportul profesorilor din România sau din alte state este de apreciat, iar pentru noi un motiv în plus de bucurie că acești dascăli au ocazia de a ne cunoaște mai bine și de a stabili legături trainice de colaborare, din care pot rezulta noi proiecte de interes reciproc.

Acum doi ani, UTM construia primul satelit din istoria țării noastre. Și chiar dacă nu a avut o „viață” lungă, satelitul TUMnanoSAT ne-a arătat că astăzi, pentru noi, în Moldova, nici măcar cerul nu mai este limita. Dimpotrivă – putem nu doar visa, ci și realiza performanțe inginerești de top, în rând cu cele mai avansate țări de pe glob.

Așadar, dumneavoastră, celor 800 de profesori și 10 mii de studenți ai UTM, vă spun astăzi nu doar un călduros „LA MULȚI ANI!”, ci vă invit să valorificăm cu și mai mult entuziasm și încredere oportunitățile oferite de această instituție-fanion, contribuind astfel, prin cercetare, inovare și desigur multă muncă, la edificarea Moldovei Viitorului – Moldova Europeană!

Vă mulțumesc! LA MULȚI ANI! 

Ce cauți?

Introduceți un cuvânt-cheie și apăsați Enter