Pe 13 septembrie 2024, în contextul aniversării a 60 de ani de la înființarea Universității Tehnice a Moldovei, Consiliile Naționale ale Rectorilor din România și Republica Moldova s-au reunit din nou la Chișinău, după zece ani, în Aula Magna a Universității Tehnice a Moldovei, marcând un moment istoric prin semnarea unei rezoluții comune aici, în inima Chișinăului. Semnată în lumina unei colaborări de neegalat între România și Republica Moldova, rezoluția comună este o decizie crucială ce reflectă nu doar o simplă colaborare academică, ci un angajament ferm în sprijinul integrării Moldovei în Uniunea Europeană și în structurile educaționale și de cercetare europene. Astfel, România și Republica Moldova își unesc eforturile pentru a construi punți solide între universitățile celor două state, oferindu-le studenților și cercetătorilor o platformă europeană de colaborare, inovație și mobilitate.
Această rezoluție vine ca un semn al angajamentului neclintit al ambelor țări în consolidarea legăturilor academice și cercetării, pavând drumul pentru o viitoare generație de studenți și cercetători care să contribuie la dezvoltarea regională și europeană.
REZOLUŢIA CONSILIILOR NAŢIONALE ALE RECTORILOR DIN ROMÂNIA ŞI REPUBLICA MOLDOVA
Chişinău, 13 septembrie 2024
Luând în considerare comunitatea de limbă, cultură, istorie, tradiţii şi valori, Consiliile Naţionale ale Rectorilor din România şi Republica Moldova, reunite la Chişinău pe data de 13 septembrie 2024, cu ocazia aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea Universităţii Tehnice a Moldovei, adoptă prezenta Rezoluție:
- Consiliile Naţionale ale Rectorilor din România şi Republica Moldova susţin parcursul european al Republicii Moldova şi vor conlucra activ pentru a sprijini aderarea Moldovei la Uniunea Europeană.
- În acest context, Consiliul Naţional al Rectorilor din România va întreprinde toate demersurile pentru a sprijini Consiliul Rectorilor din Republica Moldova să devină membru cu drepturi depline în Asociaţia Universităţilor Europene (European University Association, EUA), precum şi în alte structuri asociative europene.
- Consiliul Naţional al Rectorilor din România şi universităţile din România vor întreprinde demersurile necesare în vederea sprijinirii integrării universităţilor din Republica Moldova în Aria Europeană a Educaţiei şi în Spaţiul European al Cercetării (European Research Area – ERA), precum și în structurile asociative europene relevante. De asemenea, instituţiile de învăţământ superior din cele două ţări vor colabora în implementarea angajamentelor asumate în cadrul Procesului Bologna.
- Consiliul Naţional al Rectorilor din România şi universităţile din România, membre ale alianţelor universităţilor europene, vor demara discuţii şi negocieri cu membrii alianţelor europene din care fac parte, în vederea cooptării universităţilor din Republica Moldova în acestea.
- În vederea creşterii gradului de internaţionalizare a universităţilor din Republica Moldova, universităţile din România şi Consiliul Naţional al Rectorilor din România vor susţine participarea universităţilor din Republica Moldova la programele europene dedicate învăţământului superior.
- Consiliul Naţional al Rectorilor din România şi Consiliul Rectorilor din Republica Moldova solicită guvernelor din România şi Republica Moldova să susţină eforturile universităţilor din cele două ţări în vederea participării la programe şi proiecte comune în domeniul educaţiei, cercetării şi internaţionalizării, precum şi în scopul sprijinirii mobilităţilor, în beneficiul studenţilor, cadrelor didactice şi cercetătorilor din universităţile din ambele ţări.
- Universităţile din România vor acorda universităţilor din Republica Moldova acces la infrastructură didactică şi de cercetare proprie, în vederea îmbunătăţirii rezultatelor echipelor de cercetare moldoveneşti.
- Luând în considerare valorile fundamentale ale învăţământului superior, promovate în cadrul Procesului Bologna, Consiliul Naţional al Rectorilor din România susţine întărirea autonomiei universităţilor din Republica Moldova. În acest context, Consiliul Naţional al Rectorilor din România îndeamnă autorităţile moldoveneşti să accelereze şi să extindă procesul de reformă pentru ca universităţile din Republica Moldova să beneficieze de o reală autonomie universitară (în ceea ce priveşte guvernanta, organizaţională, financiară, precum şi în selectarea personalului), iar libertatea academică să fie întărită, în folosul comunităţilor academice, precum şi al întregii societăţi moldoveneşti.
- Consiliul Naţional al Rectorilor din România a decis acordarea statutului de invitat permanent conducerii Consiliului Rectorilor din Republica Moldova la şedinţele sale.
CNR România, Preşedinte Sorin Mihai Câmpeanu
CR Republica Moldova, Preşedinte Emil Ceban
Secretar General CNR România, Mihnea Costoiu





