Prin concursul „Mon Livre de Printemps”, UTM se afirmă ca un spațiu vibrant pentru cultura francofonă

Luna Francofoniei la Universitatea Tehnică a Moldovei a fost marcată de un eveniment deosebit – celebrarea lecturii și a limbii franceze prin concursul „Mon Livre de Printemps – Concours de Lecture”.

Organizat de Filière Francophone Informatique din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică, concursul s-a transformat într-o fascinantă călătorie prin universul literar, reunind studenți pasionați de lectură, dornici să-și împărtășească impresiile și analizele despre opere literare francofone care i-au marcat.

a 12

Participanții au prezentat critici literare captivante ale unor opere celebre, precum „Le petit prince” de Antoine de Saint Exupery, „Le tour du monde en 80 jours” de Victor Hugo, „À la recherche du temps perdu” de Marcel Proust, „Les leçons du pouvoir” de François Hollande, „Rhinocéros” de Eugen Ionesco și „L’Étranger” de Albert Camus.

„Mon Livre de Printemps” a depășit limitele unei competiții, transformându-se într-o  veritabilă celebrare a lecturii și a limbii franceze. A fost o ocazie pentru studenți de a-și exprima pasiunea pentru literatură, de a descoperi noi opere prin ochii colegilor și de a se conecta cu o bogată tradiție culturală.

b 9

Cele mai bune analize ale operelor literare prezentate au fost premiate, câștigătorii fiind recompensați astfel de către juriu pentru efortul depus, perspicacitatea interpretărilor și pasiunea pentru lectură.

c 4

Concursul „Mon Livre de Printemps” este o dovadă a vibrantului spațiu cultural francofon creat la UTM. Acest eveniment a demonstrat că pasiunea pentru lectură și dragostea pentru limba franceză unesc studenții UTM și contribuie la crearea unei atmosfere universitare bogate și diverse.

Evenimentul „Mon Livre de Printemps” face parte din Clubul de Lectură ODD, o continuare a proiectului „Zero Gaspillage”, finanțat de AUF, care a avut loc în 2020. Clubul își propune să promoveze lectura și descoperirea literaturii francofone în rândul studenților UTM.

 

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe [email protected] .

MAI MULTE NOUTĂȚI