EXPLORAREA PROGRESELOR ÎN DOMENIUL AFACERILOR DIGITALE ÎN CADRUL CONCURSULUI NAȚIONAL, DESFĂȘURAT ÎN CADRUL PROIECTULUI ERASMUS+ CONNECT

captura connect

În perioada 22-24 noiembrie 2023 s-a desfășurat Concursul Național de Idei de Afaceri „DIGITAL BUSINESS” dedicat dezvoltării educației și antreprenoriatului în cadrul proiectului ERASMUS+ CONNECT, intitulat „Conectarea dintre universități și industrie prin cooperare antreprenorială inteligentă și inteligența competitivă a studenților din Moldova, Georgia și Armenia” (cod proiect: 617393-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-JP). Evenimentul a avut loc în incinta MEDIACOR, coordinator al proiectului Dr. Elena SIMCIUC, Universitatea de Stat din Moldova.

Evenimentul a reprezentat o călătorie vibrantă plină de informații captivante, cu prezentările a 61 de  planuri de afaceri de către studenți talentați de la universitățile partenere din Republica Moldova: USM, UTM, USARB și AMTAP. Pe parcursul procesului extrem de competitiv, participanții și-au demonstrat abilitatea de a-și prezenta succint ideile. Deși mai sunt încă numeroase lecții de învățat și de asimilat, este evident că lumea trece prin schimbări transformatoare, care afectează paradigmele din mediul de afaceri, tehnologie, mediul academic și societate în ansamblu.

Premiul mare în cadrul Concursului Național „DIGITAL BUSINESS” a fost obținut de către studentul Universității Tehnice a Moldovei Alexandru COZLOVSCHI cu idea de afaceri „Econtabil” care a luat cel mai mare punctaj, ideile fiind evaluate de către un juriu format de experți profesioniști imparțiali.

Pe parcursului celor trei zile de eveniment participanții au avut posibilitatea de a afla lucruri noi, extrem de interesante și utile din partea experților, prezentările cărora erau dozate cu iscusință în întregul program, axându-se pe:

  • De unde să începi o afacere online sau cum să o iei de la capăt în caz de criză?
  • Instrumente digitale pentru dezvoltarea brandului personal
  • „Conceptul 4K – abilitățile viitorului”
  • „Construirea unei afaceri durabile în era digitală”
  • Vânzări de succes în întreaga lume prin platforma
  • UpworkMedTech în Republica Moldova, startup Baby Medi
  • Rețele neuronale/ Neural networks și importantă utilizării lor
  • Transformarea digitală a afacerii
  • MITP: Catalizator al Transformării Digitale și Antreprenoriatului Tech în Moldova

Astfel participanții au obținut informații valoroase de la experți din industrie care reprezintă cele mai bune companii din Moldova. Un alt atu al evenimentului l-a constituit oportunitatea de interaționare cu persoane cu viziuni similare într-o atmosferă vibrantă și propice.

Echipa UTM, în calitate de parteneri ai proiectului CONNECT, își exprimă recunoștința pentru această experiență valoroasă orientată spre încurajarea antreprenoriatului și promovarea metodelor inovatoare de predare și învățare în domeniul afacerilor digitale.

Proiectul Connect vizează consolidarea relațiilor universitate-industrie bazată pe abordarea antreprenorială inteligentă (multidimensională) în instituțiile de învățământ superior din țările parteneriatului estic (EaPC) și consolidarea inteligenței competitive (comportamente, abilități, mentalități) a studenților și absolvenților și a capacității acestora de a crea locuri de muncă.

Proiectul Connect este implementat cu suportul UE prin intermediul programului Erasmus+.

Mai multe informații despre proiect pot fi găsite pe http://connecterasmus.com/, https://proiecte.utm.md/connect/.

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe [email protected] .

MAI MULTE NOUTĂȚI