Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

Prezentarea Planurilor de Afaceri dezvoltate în cadrul Programului de Dezvoltare Inteligentă, Ediția a 3-a, desfășurat în cadrul proiectului ERASMUS+ CONNECT

captura connect

La data de 9 noiembrie 2023, s-a finalizat cu succes cea de-a treia ediție a Programului de Dezvoltare Inteligentă, organizat de echipa UTM, parte a proiectului ERASMUS+ „Conectarea dintre universități și industrie prin cooperare antreprenorială inteligentă și inteligența competitivă a studenților din Moldova, Georgia și Armenia/CONNECT” (Nr. ref.: 617393-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-JP). Sesiunea de prezentare a Planurilor de Afaceri a avut loc la Facultatea de Inginerie Economică și Business a Universității Tehnice a Moldovei (TUM).

Prin eforturile depuse pe durata Programului de Dezvoltare Inteligentă, studenții au elaborat planuri de afaceri solide, concentrându-se pe diverse domenii precum software și instrumente digitale, turism și servicii recreative, producția și comercializarea legumelor și altor produse alimentare, dezvoltarea de sisteme hidroponice și colectarea și gestionarea deșeurilor pentru asigurarea dezvoltării durabile.

Planurile de afaceri depuse au furnizat o descriere detaliată a fiecărei inițiative, evidențiind produsele/serviciile oferite, obiectivele, misiunea afacerii, precum și o analiză de piață privind tendințele, concurența și profilul consumatorului. Planul de marketing a pus în evidență strategiile de promovare și atragere a clienților, iar planul operațional a detaliat modul în care afacerea intenționează să-și desfășoare activitatea, inclusiv echipa și resursele necesare. Planul financiar a inclus proiecții ale veniturilor și cheltuielilor, împreună cu o evaluare a profitabilității și sustenabilității afacerii. În final, s-a prezentat o analiză detaliata a riscurilor potențiale și a strategiilor de gestionare a acestora.

Participanții care au îndeplinit condițiile cursului și au prezentat planurile de afaceri la finalul acestuia au primit certificate de finalizare a Programului de Dezvoltare Inteligentă. Echipa de evaluatori, formată din profesorii care au predat în cadrul proiectului CONNECT, au validat Planurile de Afaceri ale următorilor studenți:  Alcaz Alex, Nicipurenco Alexandra, Cozlovschi Alexandru, Berco Anatolie, Raileanu Corneliu, Neguța Daniela și Nasalciuc Vladimir, și le-au urat succese la Competiția ideilor de afaceri „‎DIGITAL BUSINESS” care va urma, unde vor participa echipe de la toate universitățile din R. Moldova partenere în proiectul CONNECT.

Proiectul CONNECT implementat cu sprijinul UE prin programul Erasmus+, vizează consolidarea relațiilor universitate-industrie bazată pe abordarea antreprenorială inteligentă (multidimensională) în instituțiile de învățământ superior din țările parteneriatului estic (EaPC) și consolidarea inteligenței competitive (comportamente, abilități, mentalități) a studenților și absolvenților și a capacității acestora de a crea locuri de muncă.

Informații suplimentare despre proiect pot fi găsite pe http://connecterasmus.com/ și https://proiecte.utm.md/connect/.

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe [email protected] .

MAI MULTE NOUTĂȚI