Cea mai mare universitate din inima geografică a României – Universitatea TRANSILVANIA din Brașov, la 75 de ani de activitate

Astăzi, 27 octombrie 2023, cea mai mare universitate din inima geografică a RomânieiUniversitatea TRANSILVANIA din Brașov își sărbătorește cea de-a 75-a aniversare. 

unitbv

Alături de cei peste 200 de reprezentanţi ai mediului academic din România și din peste 20 de țări ale lumii, la festivitatea aniversară a UniTBv participă și rectorul Universității Tehnice a Moldovei, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, însoțit de către prorectorul pentru Digitalizare, dr. Dinu ȚURCANU, alături de rectorul Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, prof. univ., dr. hab., Emil CEBAN, președintele Consiliului Rectorilor din R. Moldova.

viber 2023 10 27 12 33 22 918

În straie de sărbătoare, aula „Sergiu T. Chiriacescu” a găzduit festivitatea aniversară cu genericul „75 de ani de învățământ universitar brașovean”, în cadrul căreia au fost trecute în revistă file din istoricul impresionant al acestei instituții care a pus începutul dezvoltării învăţământului universitar în Braşov – peste șapte decenii de realizări și afirmare, de la Facultatea de Silvicultură, prima înființată la Universitatea TRANSILVANIA, până la actuala formă a Universității!

vb

Împărtășind bucuria prilejuită de marcarea a 75 de ani de la înființarea Universității TRANSILVANIA din Brașov, rectorul UTM Viorel BOSTAN a mulțumit, în mesajul său omagial, Marii Școli UTB și reprezentanților săi merituoși pentru tot suportul acordat de-a lungul timpului Universităţii Tehnice a Moldovei, în special rectorului, prof., dr. ing. Ioan Vasile ABRUDAN, care ne-a onorat acceptând în septembrie 2014 titlul de Doctor Honoris Causa al UTM, iar în iunie 2015 și funcția de preşedinte al Consiliului de Dezvoltare Strategică Instituţională al UTM. Cu prilejul aniversării, rectorul UTM a oferit în dar UNITBV o plachetă gravată.

 Vivat, Crescat, Floreat, Universitatea TRANSILVANIA din Brașov!

 

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe [email protected] .

MAI MULTE NOUTĂȚI