Pași importanți în edificarea colaborării de excepție dintre UTM și VSU

Distinsa delegație a Universității de Stat din Virginia (VSU), condusă de către dr. Dawit HAILE, decanul Colegiului de Inginerie și Tehnologie, care în aceste zile se află în vizită la Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), a avut o întâlnire specială cu studenții și profesorii a două facultăți de prestigiu din campusul Botanica al UTM – Inginerie Economică și Business (FIEB) și Construcții, Geodezie și Cadastru (FCGC). Această întâlnire a marcat un moment foarte important în dezvoltarea relațiilor academice și a cercetării dintre cele două instituții de învățământ superior.

În cadrul dialogului cu studenții și profesorii FIEB și FCGC, dr. Dawit HAILE, care deține și funcția de adjunct al provost-ului pentru afaceri academice la VSU, a oferit o prezentare captivantă despre oportunitățile de cooperare în domeniile educației, cercetării și afacerilor, pe care Universitatea de Stat din Virginia le dezvoltă în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei. Unul din rezultatele semnificative ale acestei colaborări este acordarea titlului onorific de Doctor Honoris Causa reputatului profesor și economist, Ceslav CIOBANU, coordonator al programelor economice în cadrul Colegiului de Inginerie și Tehnologie al Universității de Stat din Virginia, SUA. Ceremonia a avut loc în campusul Botanica al UTM și a marcat un moment deosebit în consolidarea relațiilor academice și științifice dintre cele două instituții.

Ceslav CIOBANU, proaspătul Doctor Honoris Causa al UTM, a abordat în discursul său inspirațional un subiect de actualitate: modul în care Inteligența Artificială schimbă piețele și „reinventează” economia. Prezentarea sa a generat un interes deosebit și numeroase întrebări din partea audienței.

Un alt membru remarcabil al delegații a VSU, dr. Lorin S. SODELL, Director of External and Industry Engagement la Colegiul de Inginerie și Tehnologie și Director of Business Development and Advanced Manufacturing Education la Commonwealth Center for Advanced Manufacturing, a prezentat o perspectivă valoroasă în discursul său cu privire la „Oportunitățile și provocările pentru stabilirea colaborării dintre Centrul de Cercetări în Inginerie și Universitate”.

În cadrul discuțiilor ulterioare cu profesorii UTM, s-au explorat tendințele în dezvoltarea învățământului superior, noile provocări și perspective, și au fost identificate noi oportunități de colaborare. Aceste schimburi de opinii și idei au contribuit la consolidarea parteneriatului dintre cele două universități și la dezvoltarea inițiativelor comune.

Aceste evenimente reprezintă o etapă importantă în diversificarea și consolidarea activităților academice, oferind noi perspective și viziuni pentru viitorul colaborării între Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea de Stat din Virginia – o  colaborare promițătoare care va continua să aducă beneficii atât studenților, cât și comunității academice în ansamblu.

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe [email protected] .

MAI MULTE NOUTĂȚI