Ziua Programatorului 2023: celebrarea inovației și a spiritului tehnologic

În fiecare an, luna septembrie aduce oportunitatea unică de a celebra geniul din spatele liniilor de cod și algoritmilor complecși, care ne transformă viața. Și în 2023, tradiția de a petrece Ziua Programatorului alături de FAF ONG a adus o strălucire aparte, adunând sub același acoperiș oameni pasionați de tehnologie, dezvoltatori și profesioniști din industria IT.

Evenimentul a fost un amestec captivant de cunoștințe, inovație și conexiuni autentice, care au creat o atmosferă vibrantă și plină de energie. Pe parcursul conferinței, scena a fost luminată de prezența specialiștilor și experților dornici să-și împărtășească experiențele valoroase. Acești protagoniști ai tehnologiei au captivat atenția publicului prin prezentări pline de perspective inovatoare, servind drept surse de inspirație pentru cei prezenți:

  • Maxim CHIRIAC, asistent universitar, Universitatea Tehnică a Moldovei – „Importanța Programării Hardware în tehnologiile prezentului și viitorului”;
  • Elena PUTINA, Lead UX/UI Designer, Enspire Creative – „Doar designerii fac UX… și alte povești cu zmei”;
  • Vasile ROTARU, inginer QA, ICG Engineering – „AI vs the Educational System” („AI vs sistemul educațional”);
  • Marina BZOVÎI, ATIC, director executiv – „Law in the IT field” („Dreptul în domeniul IT”);
  • Elena DANILOVA, CRO Developer, Orange Systems – „A/B Testing: O metodă eficientă pentru testarea și optimizarea experienței utilizatorului”;
  • Traian CHIVRIGA, CEO, XY Partners – „How to startup?”;
  • Dragoș STRĂINU, Planable, Software Engineer – „Decizii și alegerea jobului în IT?”;
  • Dumitru VLAH, Project Manager, Tekwill Academy – „Piața IT – concurență, tendințe, programe de instruire, tips & tricks…”.

Momentul culminant al evenimentului a fost quiz-ul care a testat cunoștințele și abilitățile participanților într-un mod amuzant și provocator. Cu ambiție și spirit competitiv, participanții și-au asumat o confruntare amicală, în care le-au fost apreciate cunoștințele tehnice. Iar sesiunea de networking le-a oferit posibilitatea să interacționeze și să facă schimb de idei cu eventualii colaboratori sau cu angajatorii aflați în căutarea de noi talente.

Seara a fost colorată de prezența trupei Cannary Night și a lui Maxim CERNEȚCHI, care au conferit o notă vibrantă evenimentului prin fascinantele combinații de note muzicale, energia și muzica lor lăsând o amprentă sonoră puternică în inimile celor prezenți.

Iuliana STEȚENCO a impresionat prin modul în care a prezentat, cu grație și profesionalism, fiecare moment al serii. Prezența carismatică și abilitățile sale de comunicare au fost cu adevărat remarcabile și au contribuit semnificativ la reușita evenimentului.

Apreciabil a fost și aportul Anastasiei IAȚCO și a lui Dorian SARANCIUC, care au reușit să surprindă prin obiectiv diverse stări, trăiri și emoții, redând astfel autenticitatea și frumusețea fiecărui moment.

Un mesaj de aleasă gratitudine a fost adresat sponsorului Premium, Orange Systems, fără de care Programmers’ Day nu ar fi fost posibil. De asemenea, și companiei Mixbook Moldova, ai cărei reprezentanți au schițat zâmbete pe fețele câștigătorilor quiz-ului prin premiile și cadourile oferite cu multă căldură și prietenie. Această experiență memorabilă nu ar fi fost completă fără sprijinul „Vinăriei din Vale”, ale cărei vinuri excepționale au adus un plus de rafinament și savoare întregii seri. Mulțumiri cordiale au fost adresate și gazdelor evenimentului, Tekwill – locația modernă și ospitalitatea echipei au creat un cadru ideal pentru desfășurarea Zilei Programatorului. Participanții s-au declarat profund recunoscători Universității Tehnice a Moldovei, care le-a furnizat baza solidă pentru dezvoltarea carierei profesionale și pentru cultivarea abilităților interpersonale: „Voi sunteți adevărații eroi, care ne-ați susținut în demersul nostru de a crea o experiență extraordinară pentru pasionații de tehnologie. Aceste fundamente solide ne ajută să devenim Inginerii care creează Viitorul!!”

Ne bucurăm că, după fiecare ediție, putem vedea cum această tradiție evoluează într-o comunitate solidă și unită, marcată de setea de cunoaștere și pasiunea pentru tehnologie. Suntem mândri că în cadrul Universității Tehnice a Moldovei există studenți dornici de a ieși din tiparele obișnuite ale studenției și încearcă să aducă inovații și schimbări în comunitatea lor. Acești tineri entuziaști, membri ai comunității FAF ONG, demonstrează un angajament remarcabil față de dezvoltarea lor personală și profesională. Îi felicităm cordial pentru acest spirit proactiv și pentru determinarea lor de a face diferența în mediul academic și în comunitatea largă.

FAF este un ONG afiliat Universității Tehnice a Moldovei, creat din studenți și alumni ai programului „Inginerie software” (Filiera Anglofonă), având ca scop dezvoltarea personală și profesională a studenților prin diverse evenimente dedicate acestora.

Evenimentele organizate în cadrul Zilei Programatorului 2023 pot fi urmărite pe rețelele sociale ale FAF ONG – Facebook, Instagram, Linkedin.

 

Distribuie noutatea

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

logo utm