Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

International Week- NOI OPORTUNITĂȚI DE COLABORARE UNIVERSITARĂ-VIDZEME UNIVERSITY OF APPLIED SCIENCES, Letonia

erasmus jpeg

 

 

Facultățile Inginerie Economică și Business (FIEB) și Construcții, Geodezie și Cadastru (FCGC) din cadrul Universității Tehnice a Moldovei (UTM) participă activ la diverse mobilități ERASMUS+ oferite profesorilor. Unul dintre partenerii UTM, VIDZEME UNIVERSITY OF APPLIED SCIENCES (ViA) din orașul Valmiera, Letonia, a invitat reprezentanții FIEB și FCGC la International Week, la care au participat peste 30 de reprezentanți din diverse universități partenere.

La International Week, eveniment desfășurat în perioada 15-19 mai 2023, cu genericul “FUTURE UNIVERSITY CONNECTING REGIONS” UTM a fost reprezentată de către conf. univ., dr. Departamentul Economie și Management Ala OBERȘT și către lect. univ., dr. Departamentul Inginerie, Drept și Evaluarea Imobilului Iulian MUNTEAN, care au avut o misiune amplă de promovare a culturii naționale a Republicii Moldova, a programelor de studii ale UTM, de realizare a trainingului pentru studenții Programului de studii Business și Administrare și de stabilire a relațiilor pentru viitoarele parteneriate.

Mobilitatea la ViA organizată în cadrul programului Erasmus + Key Action 1 (K107) a permis studierea ofertei educaționale a Facultății Științe Sociale și Facultății de Inginerie. În cadrul întâlnirilor stabilite cu staful universității au fost identificate idei de participare în proiecte internaționale, precum și continuarea experienței de mobilitate academică didactică pentru profesorii UTM.

În programul activităților desfășurate în cadrul International week a fost inclusă și vizita la University of Tartu Pärnu College la care au fost organizate diverse sesiuni de informare despre succesele realizate în cadrul proiectelor de cercetare și de sporire a capabilităților instituționale și împărtășirea experienței de interconectare a tuturor stakeholder-ilor în procesul de pregătire a viitorilor specialiști.

Pentru cadrele didactice UTM, mobilitățile reprezintă niște oportunități excelente de a se dezvolta, de a crea noi relații și parteneriate, de a extinde orizontul viziunilor, precum și a trăi experiențe noi, acumulând totodată cunoștințe de specialitate într-un mediu academic internațional.

Echipa FIEB și FCGC exprimă sincere mulțumiri organizatorilor, în special echipei ERASMUS+ de la VIDZEME UNIVERSITY OF APPLIED SCIENCES, Letonia, pentru invitația de a participa la acest eveniment important și familiarizarea cu modelele universitare europene cu scopul de a fi implementate și la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI