Prof., dr. Ovidiu-Aurel Ghiuță de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, România, în vizită la UTM

În perioada 1-5 mai 2023, Facultatea Inginerie Economică și Business, Universitatea Tehnică a Moldovei a fost gazda unui oaspete drag – prof., dr. Ovidiu-Aurel GHIUȚĂ de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, președinte al Asociației pentru educație antreprenorială, vicepreședinte al Consiliului Național de Statistică și Prognoză a Învățământului Superior din România.

Vizita a avut drept scop consolidarea colaborărilor instituționale, dezvoltării activităților comune de predare și cercetare, creșterea internaționalizării cercetării, creșterea rețelei internaționale în domeniul afacerilor și administrației, schimb de bune practici de predare și cercetare în domeniul economic.

Prof., dr. Ovidiu-Aurel GHIUȚĂ a participat la ședințele Departamentului Teorie Economică și Marketing, unde s-a discutat despre importanța și perspectivele dezvoltării învățământului superior, precum și despre posibilitățile de colaborare interuniversitare. A efectuat mai multe vizite în cadrul departamentelor și subdiviziunilor UTM, a susținut prelegeri și seminare pentru studenți, favorizând schimbul de experiență, procesul de internaționalizare și intensificare a cooperării academice.

Astfel, studenții de la ciclul licență, FIEB au beneficiat din plin de experiența internațională de predare a profesorului și au participat activ la lecțiile despre Viziunea de marketing, Branding, Componente de marcă și Brand personal. Studenții au adresat întrebări și au fost încurajați să aplice pentru burse de mobilitate academică.

În cadrul vizitei la Facultatea Tehnologia Alimentelor s-a discutat despre organizarea și desfășurarea studiilor de dublă diplomă pentru ciclul II masterat, iar la Tekwill, FabLab și ZipHouse – despre cultura antreprenorială a universităților, creșterea gradului de valorificare a cercetării prin spin-off-uri, folosind transferul tehnologic.

La finele vizitei, profesorul sucevean, dr. Ovidiu-Aurel GHIUȚĂ, avea să remarce: 

– A fost o încântare această mobilitate Erasmus+ de predare la Universitatea Tehnică a Moldovei. Am văzut o universitate cu adevărat europeană, cu dotări și investiții moderne: cu laboratoare, cu hub-uri și incubatoare de afaceri. Am întâlnit colegi de înaltă ținută academică atât pe domeniul didactic, cât și pe cel de
cercetare. Studenții au fost minunați, receptivi și curioși. Aștept următoarea întrevedere!”

Vizita a fost posibilă datorită programului Uniunii Europene Erasmus+.

Domnule profesor Ovidiu-Aurel GHIUȚĂ, sincere mulțumiri pentru implicare și susținere. Sperăm la o bună colaborare și în viitor!

 

Distribuie noutatea

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

logo utm