Ieri, 3 aprilie 2023, în incinta UTM, a fost semnat Memorandumul de Înțelegere privind cooperarea între Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea Agricolă din China. Documentul prevede promovarea cooperării UTM cu Universitatea Agricolă din China pe dimensiunea educației și cercetării științifice.
La evenimentul de semnare a Memorandumului au participat rectorul UTM, Viorel BOSTAN, prof. univ., dr. hab.; ministrul Educației şi Cercetării al Republicii Moldova, Anatolie TOPALĂ; ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, E. S. domnul Yan WENBIN; doamna YE TINGM, al treilea secretar; rectorul Universității Agricole din China, Sun QIXIN; Du TAISHENG, prorector; Feng WEIZHE, directorul Biroului Internațional; Liao XIAOJUN, decanul Colegiului de Științe Alimentare și Inginerie Nutrițională; Zhu HONGLIANG, vicedecanul acestui colegiu; Zhan JICHENG, profesor în cadrul aceleiași instituții.
La deschiderea oficială a evenimentului domnul ministru Anatolie TOPALĂ a salutat auditoriul, menționând că parteneriatul în domeniul educației și cercetării este unul de lungă durată, pe parcursul acestor ani fiind posibilă încheia mai multe acorduri între universitățile din Republica Moldova și Republica Populară Chineză. D-sa și-a exprimat încrederea că semnarea Memorandumului va consolida cooperarea dintre aceste două universități, iar schimbul de studenți și cercetători, realizarea în comun a proiectelor și cercetărilor, vor contribui la pregătirea mai temeinică a specialiștilor în domeniul agricol. Cu această ocazie ministrul a exprimat mulțumiri Ambasadei Republicii Populare Chineze în RM pentru suportul acordat Ministerului Educației și Cercetării, inclusiv pentru inițiativa de a semna acest Memorandum.
În discursul său, ambasadorul Yan WENBIN, a adus felicitări Universității Tehnice a Moldovei pentru succesele în plan academic și practic, inclusiv în domeniul agriculturii. Amintind de aniversarea celor 30 de ani între relațiile moldo-chineze, în care China a devenit un partener tradițional și țară prietenă pentru RM, domnul Wenbin a asigurat auditoriul că va depune eforturi pentru a dezvolta în continuare legăturile bilaterale și cooperarea în diferite domenii în beneficiul ambelor națiuni, venind cu invitația către domnul rector al UTM de a vizita China.
Salutând participanții la eveniment, domnul rector, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, a prezentat într-o formă succintă UTM, aducând în vizor proiectele în plan internațional, care fac cunoscut numele UTM în afara hotarelor țării noastre, amintind în acest context și de lansarea în spațiu a satelitului „TUMnanoSAT” creat și asamblat la UTM. În scopul schimbului de bune practici, domnul Bostan l-a invitat pe rectorul Universității Agricole din China în vizită la UTM.
Prezent online la eveniment, rectorul Universității Agricole din China, Sun QIXIN, în alocuțiunea sa și-a exprimat recunoștința pentru domnul ambasador, Yan WENBIN și a mulțumit ministrului MEC pentru prezența la semnarea Memorandumului. În acest context a evidențiat rolul major pe dimensiunile educație și știință, care sunt domenii cheie în dezvoltarea și progresul umanității.
Memorandumul prevede cooperarea părților pe următoarele domenii: Cooperarea și schimbul academic între facultăți; Schimbul academic între studenți; Organizarea în comun a seminariilor și atelierelor academice; Schimb privind realizările educaționale și rezultatele cercetării; Alte activități de schimb academic convenite de părți.
Investind în educație de calitate, acte de cercetare, cu deschidere spre inovare și colaborare, UTM contribuie la creșterea șanselor tinerilor din RM, pentru a-și crea un viitor prosper aici, în țară.
Semnarea Memorandumului de Înțelegere dintre UTM și Universitatea Agricolă din China va deschide ușa spre noi oportunități, proiecte și activități cu impact major în domeniul agricol, ceea ce se va reflecta în mediul universitar și în societate.





















