Cărți, compendiumuri, note de curs, lucrări științifice de valoare elaborate de-a lungul carierei ştiinţifico-didactice și editate în ultimii ani au constituit valoroasa donație din 9 denumiri în 22 de unități de carte oferită Departamentului Arhitectură, Facultatea Urbanism și Arhitectură a Universității Tehnice a Moldovei de către autor – conf. dr. ecol., dr. geogr., habil. urb. Alexandru-Ionuţ PETRIŞOR, profesor afiliat, director al Şcolii Doctorale de Urbanism a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, România.
Donaţia cuprinde un set din 9 surse bibliografice, pe suport de hârtie, unele dintre acestea fiind în 2-3 exemplare – în total 22 de unități:
- Abordare și metode de cercetare cu elemente de autorat științific,
- Ecology & Sustainability of Territorial Systems Concepts & Principles,
- Ecologie urbană, dezvoltare spațială durabilă și legislație,
- Elemente de Ecologie numerică și modelare,
- Elemente de statistică urbană cu aplicații rezolvate în Excel,
- Analiză de mediu cu aplicații în urbanism și peisagistică,
- Elemente de regresie aplicată în științele medicale, științele vieții și științele Pământului,
- Dezvoltare durabilă și reziliență Perspective teritoriale și abordări multidisciplinare,
- Sharing regional development practices.
La solicitarea autorului, câte un exemplar al cărților din această donație va fi transmis Bibliotecii tehnico-științifice a UTM.
Aceste lucrări, cu siguranță, vor constitui un suport informațional util în procesul educațional și de cercetare pentru studenții, masteranzii, doctoranzii și cadrele didactice ale Facultății Urbanism și Arhitectură, UTM, precum și pentru specialiștii din domeniile vizate, a subliniat conf. univ., dr. Angela MUNTEANU, șef Departament Arhitectură, FUA-UTM, exprimând sincere mulțumiri autorului pentru contribuție şi dedicație.
Gestul frumos al cunoscutului profesor bucureștean vine după ce în anul universitar 2022-2023 a acceptat cu generozitate să activeze în cadrul Departamentului Arhitectură, FUA-UTM pentru a preda cursurile Teoria cercetării; zone urbanizate I, II în cadrul a 2 programe de studii: „Arhitectură” și „Arhitectura peisajeră și amenajarea spațiilor verzi”.
Chiar dacă sunt ținute online, cursurile d-sale prezintă un mare interes pentru studenți, dat fiind că includ și o componentă interactivă, ceea ce oferă posibilitatea închegării unui dialog între profesor și discipolii săi, facilitând astfel învățarea și înțelegerea de către studenți a materiei predate.
De altfel, Departamentul Arhitectură are o colaborare frumoasă, de mai mulți ani, cu profesorii din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, România, între care dr. arh. Sergiu NISTOR, profesor la Departamentul de Istorie si Teorie a Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului, care este și consilier al Președintelui României Klaus IOHANNIS, Departamentul Cultură, Culte şi Minorități Naționale, precum și dr. arh. Emil IVĂNESCU, președintele Ordinului Arhitecților din România, Filiala București, domnia sa fiind și președintele Comisiei de Licență a promoției-2022 a FUA, UTM. Totodată, și profesorii FUA, UTM sunt invitați să colaboreze cu UAUIM, inclusiv în comisiile de jurizare a proiectelor de diplomă, profesorii noștri declarându-se mândri de această colaborare în cadrul căreia arhitecții consacrați cresc tinere vlăstare – arhitecții de mâine.
Mulțumim, domnule profesor Alexandru-Ionuţ PETRIŞOR, pentru susținerea prin suflet și carte!
Mulțumim, UAUIM, pentru frumoasa colaborare!









