Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

UTM la conferința finală a proiectului COVIMO

Prorectorul pentru cercetare al Universității Tehnice a Moldovei, prof. univ., dr. hab. Vasile TRONCIU, și decanul Facultății Științe Agricole, Silvice si ale Mediului, conf. univ., dr. Sergiu POPA, participă la Conferința finală a proiectului COVIMO – „Pandemia COVID-19: o fereastră de oportunitate pentru tranziția către o internaționalizare nouă și mai incluzivă prin mobilitatea virtuală” / „COVID-19 pandemic as an opportunity window for the transition towards new and more inclusive internationalisation through virtual mobility”, care se desfășoară în perioada 24-27 ianuarie, la Universitatea Agricolă din orașul Nitra, Slovacia.

La eveniment participă 40 de reprezentanți din cele 9 țări participante la proiect: Austria – Universitatea de Resurse Naturale și Științe ale Vieții; Bosnia și Herțegovina – Universitatea din Sarajevo; Croația – Universitatea din Zagreb; Republica Cehă – Universitatea Cehă de Științe ale Vieții din Praga; Ungaria – Universitatea Maghiară de Agricultură și Științe ale Vieții; Polonia – Universitatea de Științe ale Vieții din Varșovia; Slovacia – Universitatea Slovacă de Agricultură din Nitra; Slovenia – Universitatea din Ljubljana; Republica Moldova – Universitatea Agrară de Stat din Moldova absorbită de Universitatea Tehnică a Moldovei.

Proiectul Erasmus+ KA2 – Cooperare pentru inovare și schimb de bune practici, KA226 – Parteneriate pentru pregătirea pentru educație digitală (acronim: COVIMO) reprezintă o „fereastră de oportunitate” pentru schimbarea în învățământul terțiar, declanșată de pandemia COVID-19, obiectivul său principal fiind de a folosi sinergia rețelei de universități pentru susținerea a noi forme de învățare online. COVIMO se concentrează pe științele vieții și disciplinele aferente în legătură cu pandemia, care țin de cercetarea și studiul online în învățământul superior. Coordonator: Universitatea Cehă de Științe Vieții din Praga. Coordonatorul proiectului din partea UTM – dr., conf. univ. Elena SCRIPNIC.

 

 

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI