În perioada 3-4 noiembrie 2022 a avut loc cel de-al doilea atelier de lucru al experților în cadrul proiectului Erasmus+ „INTEGRATING DUAL EDUCATION SUPERIOR IN MOLDOVA AND UCRAINA – COOPERA” (numărul de referință: 617490-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP), care include 14 parteneri din Moldova, Ucraina, Bulgaria, Polonia, Slovenia, Germania și Spania.
Printre invitații speciali la eveniment a fost Nadejda Velișco, Șef Direcția politici în domeniul învățământului superior, Ministerul Educației și Cercetării, care a vorbit despre importanța implementării studiilor duale în instituțiile de învățămînt superior din Republica Moldova..
În cadrul întâlnirii au luat cuvantul reprezentanții instituțiilor de învățământ în cadrul cărora are loc procesul de pilotare a învățământului superior dual din Moldova și Ucraina. Au fost purtate mai multe discuții despre realizările și provocările apărute în această perioadă.
Amintim că La UTM învățământul dual este implementat pentru programele de studii superioare de licență Robotică și Mecatronică și Automatică și Informatică.
La 1 septembrie 2022 a început procesul de pilotare a acestor două programe de studii prin implementarea modelului dual de învățământ. Acest model a fost aprobat la UTM în rezultatul analizei modelelor din mai multe țări și consultării cu agenții economici. Astfel, cei care au ales modelul dual vor petrece 65% din numărul total de ore la universitate și 35% – la întreprindere. Studenții anului 2 de la aceste programe de studii au selectat deja disciplina la libera alegere Instruire la companie (60 ore, 2 credite) și acum sunt implicați în activități practice realizate de companiile Inther Software Development (cursul PLC Programming) și compania Arobs Software (cursul Embedded C Programming). Începând cu anul III, studenții vor avea posibilitatea să opteze pentru una din două modalități de a-și continua studiile: duală sau tradițională. Studenții care au ales modelul dual, începând cu semestrul al V-lea vor petrece două zile la universitate, studiind disciplinele din programul de învățământ și trei zile la companie, acumulând competențe și abilități practice. La fel, studiul individual va fi realizat atât în cadrul UTM, cât și la agenții economici parteneri. Disciplinele de la universitate vor fi susținute sub formă de examen clasic, cunoștințele dobândite la companie vor fi evaluate de asemenea sub formă de examene, dar membrii comisiei de examinare vor fi profesorii de la universitate și reprezentanți ai companiei.
Conlucrarea dintre UTM și agenții economici se va efectua la toate etapele realizării învățământului superior dual. Astfel, entitatea economică va fi implicată în elaborarea planurilor de învățământ în corespundere cu necesitățile actuale și de perspectivă; în selectarea potențialilor studenți din al doilea an de studiu și formarea competențelor profesionale în mediul real de muncă; în implicarea studenților în soluționarea unor probleme reale ale entității; în facilitarea angajării studenților absolvenți, care vor realiza formarea profesională în întreprinderea partener.
Din partea întreprinderii va fi delegată o persoană numită mentor (un specialist), care va fi responsabilă de instruirea și formarea competentelor practice de specialitate.
Din partea universității va fi numit, de asemenea, un mentor care va monitoriza toate activitățile studenților la companie.
Introducerea învățământului dual va permite de a combina eficient dezvoltarea cunoștințelor, abilităților și atitudinilor adecvate fiecărui context prin colaborare cu mediul de afaceri, astfel oferind oportunități de valorificare a competențelor teoretice în sectorul real.
Proiectul COOPERA este implementat cu sprijinul programului Erasmus+ al Uniunii Europene.
Mai multe informații despre COOPERA pot fi găsite pe
http://coopera-project.ase.md/ și https://www.facebook.com/coopera.project.Moldova
și pe pagina COOPERA a UTM https://proiecte.utm.md/coopera/
















