Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

Lansarea instruirii în cadrul programului Management și Leadership pentru cel de-al treilea grup de manageri universitari

hgbn

Pe data de 21 septembrie 2022 se va lansa cea de-a III-a ediție a programului de formare profesională Management și Leadership destinat managerilor universitari, care a fost elaborat în cadrul proiectului MHELM – „Leadership și Management în Învățământul Superior din Republica Moldova/Moldova Higher Education Leadership and Management”, numărul de referință: 609656-EPP-1-2019-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP, finanțat de către Uniunea Europeană.

Instruirile în cadrul acestui program sunt realizate în scopul atingerii obiectivelor proiectului MHELM, precum și a obiectivului 5 din Planul de acțiuni al Ministerului Educației și Cercetării pentru anul 2022.

Conform ordinului MEC nr. 1718 din 30 decembrie 2021, obiectivul 5 al planului de activitate al Ministerului Educației și Cercetării pentru anul 2022 prevede activitatea 1.4.5.3 cu următoarea obligativitate: „Punerea în aplicare a unui program de instruire, destinat dezvoltării managementului învățământului superior, axat pe guvernare, planificare strategică și management”, care prevede formarea a cel puțin 200 de conducători din IÎS prin programul Leadership și Management.

La primele două ediții ale programului Management și Leadership au participat peste 100 de persoane, reprezentanți ai universităților-partenere din proiect (UTM, ASEM, UASM, USM, USMF, USCahul și USARB) și a partenerilor asociați (UPSC, USEFS, AMTAP, AAP și UCCM).

Cel dea-l treilea grup de formabili, constituit din peste 55 de persoane, va include atât manageri universitari existenți, cât și cadre academice și non-academice, reprezentanți ai universităților-partenere, dar și a celor asociate proiectului.

Instruirea se va realiza de 3 ori pe săptămână, în format on-line prin platforma ZOOM în perioada 21 septembrie 2022 – 31 ianuarie 2023. Programul instruirii, materialele de suport și datele de contact ale persoanelor responsabile, pot fi consultate pe site-ul oficial al proiectului: https://mhelm.utm.md.

Proiectul MHELM-Moldova Higher Education Leadership and Management, n/r 609656-EPP-1-2019-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP, este implementat cu suportul UE prin intermediul programului Erasmus+.

 

 

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI