Reprezentanții Facultății Inginerie Economică și Business își continuă activitatea în cadrul International Week la Universitatea ISAG – European Business School (Porto, Portugalia).
La Universitatea ISAG – European Business School (Porto, Portugalia) se află în plină desfășurare activitățile din cadrul International Week – o platformă de comunicare deosebit de eficientă, care oferă reprezentanților instituțiilor de învățământ din diferite țări și de pe diferite continente oportunități excelente pentru a stabili noi relații de colaborare și a creiona noi proiecte. Evenimentul curent abordează provocările existente, modalitățile de gestionare și soluțiile implementate. Participă reprezentanți ai instituțiilor partenere din peste 10 țări, inclusiv ai Facultății Inginerie Economică și Business, Universitatea Tehnică a Moldovei.
Rolul de guest speaker i-a fost atribuit domnului decan FIEB, UTM – conf. univ., dr. Rafael CILOCI, care prezentat un discurs cu tema „Principles of innovation – Specifics of Start ups”. Au fost examinate diverse oportunități de dezvoltare a startup-urilor, aspectele definitorii, modalitățile de gestionare, provocările existente. Un accent deosebit a fost pus pe inovare ca element fundamental pentru dezvoltarea acestora, în context fiind examinată complexitatea interacțiunii factorilor ce pot determina succesul afacerilor inovaționale.
Acest subiect prezintă un interes deosebit prin prisma aplicării practice a cunoștințelor, comercializării rezultatelor cercetării. De asemenea, abordarea interactivă a permis ca reprezentanții mai multor țări să-si expună opinia, să prezinte idei, dar și propria viziune la temă.
Acest gen de prezentări permite valorificarea la maximum a rezultatelor cercetărilor din cadrul UTM pe plan internațional.









