Noi parteneriate și colaborări francofone: MAROC-FRANȚA-MOLDOVA

Universitatea Tehnică a Moldovei, prin intermediul Serviciului Relații Internaționale, își consolidează în continuare colaborările pe plan internațional, inclusiv pe dimensiunea francofonă, evidențiind importanța parteneriatelor și dialogul constructiv în vederea internaționalizării învățământului superior.

Reuniunea din 02.02.2022 a întrunit reprezentanți din 3 țări – Maroc, Franța, Republica Moldova și a stabilit bazele unei noi colaborări și ale unui valoros consorțiu axat pe dezvoltarea activităților de antreprenoriat studențesc în instituțiile de învățământ superior în colaborare cu parteneri locali, dar și din străinătate, atât din mediul academic, cât și din cel economic.

Echipa UTM, reprezentată de Daniela POJAR – prorector pentru probleme financiare și relații internaționale, Cristina EFREMOV – șef Serviciu Relații Internaționale, Nina PUȚUNTEAN – specialist principal pe programe internaționale, Daniela ISTRATI – responsabil FFI, FCIM, a abordat diverse aspecte ce vizează posibilitățile de colaborare cu actuali și potențiali parteneri: Anass KETTANI – prorector pentru inserție profesională, antreprenoriat și parteneriate, Universitatea Hassan II din Casablanca, Maroc, Jean-Claude MILLION – profesor IUT Louis Pasteur, Universitatea din Strasbourg, Franța, Roxana ȚURCANU-TOLOMEY – director-adjunct regional pentru Proiecte și Dezvoltare, Maghreb, Claudia VIȘAN – directoarea Biroului Național AUF-Moldova, Chișinău, Daniela PETROV – responsabil pentru proiecte și comunicare, Biroul Național AUF-Moldova.

Echipa UTM exprimă sincere mulțumiri tuturor partenerilor pentru deschidere, implicare și suport!

[av_gallery ids=’100435,100436′ style=’big_thumb’ preview_size=’2048×2048′ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’2048×2048′ columns=’2′ imagelink=’lightbox’ link_dest=” lightbox_text=’caption’ lazyload=’avia_lazyload’ img_scrset=” html_lazy_loading=’disabled’ alb_description=” id=” custom_class=” template_class=” av_uid=’av-8wgmidt’ sc_version=’1.0′ admin_preview_bg=”]

Distribuie noutatea

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

logo utm