Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

Rectorii TUIASI și USV, Dan CAȘCAVAL și Valentin POPA, Doctori Honoris Causa ai UTM

Pe 14 septembrie, într-un cadru festiv,  Senatul Universității Tehnice a Moldovei și-a exprimat admirația și prețuirea față de doi reputați profesori și oameni de știință – prof. univ., dr. ing. Dan CAŞCAVAL, rector al Universității „Gheorghe Asachi” din Iași, și prof. univ., dr. ing. Valentin POPA, rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, cărora le-a fost conferit titlul onorific de Doctor Honoris Causa al UTM, în semn de recunoaștere a contribuției definitorii la dezvoltarea relațiilor de cooperare academică între cele două instituții.

Ședința solemnă a Senatului a fost deschisă de către rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, care a menționat în Laudatio meritele reprezentantului de seamă al Marii Școli TUIAȘI – prof. univ. dr. ing. Dan CAȘCAVAL, merite care îl înscriu pe actualul rector al Politehnicii ieșene în galeria personalităților de primă mărime a vieții universitare și a științei contemporane.

A venit la cârma Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi în anul 2016 la o distanță de 27 de ani după ce el însuși a absolvit Politehnica ieșeană, răstimp în care Aici a parcurs aici toate treptele ierarhiei universitare – asistent universitar, șef lucrări, doctor în Inginerie chimică, conferențiar, profesor universitar, conducător de doctorat, cancelar al Facultății de Inginerie Chimică şi Protecția Mediului, director al Departamentului de Inginerie Organică şi Biochimică, director al Școlii Doctorale a Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului, decan al Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului. Avid mereu de cunoaștere, și-a completat palmaresul cu 332 articole științifice, publicate în reviste cotate ISI sau incluse în BDI, este deținător al Indicelui Hirsch 535, WOS 17, Scopus 17, Google Scholar 21, după numărul de citări; autor principal/singur al 13 cărți, manuale, îndrumare de laborator; inclusiv 7 monografii, între care – primul tratat de Inginerie biochimică și biotehnologie din România; 12 capitole în volume de editor, dintre care două publicate în editurile Wiley şi Pergamon Press. Are la activ și 12 brevete de invenție, 10 dintre acestea fiind publicate de OSIM; 53 granturi de cercetare; 5 tehnologii elaborate şi aplicate. Desfășoară o activitate remarcabilă în calitate de membru în diverse comitete/asociatii/ fundatii/societăți profesionale. Meritele sale au fost apreciate în timp de către diverse instituții și organisme cu 75 premii şi distincții.

Totodată, rectorul UTM a subliniat contribuția omologului său ieșean la realizarea misiunii și strategiei UTM, care se constată inclusiv pe segmentul cooperării transfrontaliere în cadrul mai multor proiecte comune între universitățile noastre, finanțate prin Programul operațional comun România –Republica Moldova 2014-2020, precum și demararea instruirii în cadrul programului de master „Design și dezvoltare de produs”, realizat în colaborare cu Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași, în baza Acordului de dublă-diplomă UTM-TUIASI, semnat pe 22 august 2018.

– Luând în considerare faptul că UTM este unica instituție de învățământ superior din Republica Moldova care pregătește ingineri, aceștia fiind influențați în dezvoltarea lor profesională inclusiv de personalitatea şi activitatea domnului profesor Dan CAŞCAVAL, rector al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, decernarea prestigiosului titlu de Doctor Honoris Causa este un omagiu binemeritat, adus unei personalități de excepție a zilelor noastre, a apreciat rectorul UTM, prof. univ., dr. hab Viorel BOSTAN.

– Doresc să vă mulțumesc încă o dată pentru onoarea, imposibil de redat în cuvinte, pe care mi-aţi făcut-o de a deveni membru al comunității UTM, o comunitate academică de elită şi o onoare care mă obligă şi care întărește legătura mea cu Politehnica de la Chișinău, a subliniat la rândul său, proaspătul Doctor Honoris Causa al UTM, univ. dr. ing. Dan CAȘCAVAL.

Laudatio dedicat prof. univ., dr. ing. Valentin POPA, rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, a fost citit de către prof. univ., dr. ing. Ioan Vasile ABRUDAN, rectorul celei mai mari universitate din inima geografică a României – Universitatea TRANSILVANIA din Brașov, președinte al Consiliului Național al Rectorilor din România, care a acceptat în septembrie 2014 titlul de Doctor Honoris Causa al UTM, iar în iunie 2015 și funcția de președinte al Consiliului de Dezvoltare Strategică Instituțională al UTM.

Inginerul, profesorul, cercetătorul, dar și politician român, fost ministru al Educației Naționale în perioada ianuarie-noiembrie 2018, a conferit o nouă dimensiune cooperării dintre UTM și USV. De când a venit la cârma acestei instituții, în  2012, prof. univ., dr. ing. Valentin POPA, s-a condus de principiul că în lumea academică contemporană calitatea educației și cercetării este elementul care face diferența dintre universități. A promovat o politică de creștere a calității resursei umane atât prin încurajarea performanței corpului profesoral (asigurând acordarea unor salarii cu până la 40% mai mari decât cele obișnuite), cât și prin crearea condițiilor favorabile pentru atragerea unor cercetători sau cadre didactice cu mare vizibilitate pe plan internațional. El însuși fiind implicat în peste 20 de proiecte de cercetare cu finanțare națională sau europeană și a peste 10 contracte de cercetare în mediul privat; în implementarea peste 30 de proiecte de cercetare și formare continuă; fiind coautor la două cărți și 4 capitole din cărți publicate în străinătate; autor principal sau coautor a 4 cărți și 4 îndrumare de laborator; 21 de articole științifice publicate în jurnale cotate ISI Web of Science, peste 50 de articole științifice în publicații indexate în BDI, peste 60 de articole științifice publicate în volume ale unor conferințe naționale și internaționale și alte publicații, a introdus posibilitatea acordării unui sprijin financiar pentru participarea la manifestări științifice în țară și în străinătate (5000 lei/an), publicarea de cărți de autor (5000 lei/an), publicarea de articole în reviste de prestigiu (până la 7000 lei/an). A vegheat și asupra evoluției în carieră a tinerilor dornici să contribuie la dezvoltarea comunității academice, încurajând cadrele performante inclusiv prin organizarea semestrială a concursurilor pentru posturile didactice vacante. Este bine cunoscută și preocuparea d-sale privind diversificarea surselor de finanțare pentru USV – Strategia universității sucevene are un vector bine definit în vederea atragerii de investiții, care să contribuie la creșterea numărului de granturi de cercetare câștigate și a sumelor aferente atrase. Totodată, USV se impune plenar și pe plan internațional, implicându-se într-o serie de proiecte transfrontaliere, dar și în dezvoltarea de programe integrate cu dublă diplomă, organizate împreună cu universități din Republica Moldova, Ucraina și Spania; cele mai multe dintre acestea, 5, fiind organizate împreună cu Universitatea Tehnică a Moldovei. În cadrul celor 5 programe –  „Administrarea afacerilor”, „Tehnologii informaționale”, „Calculatoare și rețele informaționale”, „Calitatea și securitatea produselor alimentare” și „Inginerie electrică” – studiază 125 de studenți: 93 dintre aceștia sunt discipoli ai UTM, iar 32 – ai USV.

Onorat și vizibil emoționat de aprecierile aduse, prof. univ., dr. ing. Valentin POPA a declarat că „o parte din ceea ce este astăzi USV se datorează implicit Universității Tehnice a Moldovei – prin oamenii care au dezvoltat parteneriatul ce a condus la realizarea unor proiecte de succes, dar și prin numeroasele idei care au fost aplicate, plecând de la experiențele colegilor de la Chișinău. A menționat, de asemenea, că în calitate de rector al USV, a încurajat și încurajează mereu colegii să susțină toate inițiativele comunității academice de la Chișinău, dar și să se implice în aprofundarea cooperării între USV și UTM, subliniind că acest parteneriat a înflorit în mod firesc și s-a întemeiat pe viziunea modernă a conducerii UTM, deschisă integrării în spațiul european al educației și cercetării. Fără acești colegi cu proiecte îndrăznețe, fără acești prieteni cu caracter și demnitate, fără profesorii care s-au implicat în colaborare și fără studenții care au crezut în proiectele noastre, ceremonia de astăzi nu ar fi avut loc. Decorat anterior cu „Ordinul de Onoare” pentru merite în dezvoltarea și consolidarea colaborării dintre România și Republica Moldova în domeniul învățământului universitar, pentru contribuție substanțială la pregătirea specialiștilor de înaltă calificare și activitate metodico-ştiinţifică prodigioasă, de acum înainte va păstra cu mândrie în palmaresul său și cea mai înaltă distincție academică ce i s-a acordat la Chișinău, cea de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice a Moldovei.

[av_gallery ids=’93819,93820,93821,93822,93823,93824,93825,93826,93827,93828,93829,93830,93831,93832,93833,93834,93835,93836,93837,93838,93839,93840,93841,93842,93843,93844,93845,93846,93847,93848′ style=’big_thumb’ preview_size=’featured_large’ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’featured_large’ columns=’10’ imagelink=’lightbox’ link_dest=” lightbox_text=’caption’ lazyload=’avia_lazyload’ html_lazy_loading=’disabled’ alb_description=” id=” custom_class=” template_class=” av_uid=’av-pry2oi’ sc_version=’1.0′ admin_preview_bg=”]

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI