Decanul FUA-UTM, Sergiu BEJAN, numit în funcția de director general interimar al ASD

Decanul Facultății Urbanism și Arhitectură a Universității Tehnice a Moldovei, conf. univ., dr. Sergiu BEJAN, a fost numit în funcția de director general interimar al Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”.

Noul director a fost prezentat echipei ASD de către viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei SPÎNU, și directorul Agenției Proprietății Publice, Eugeniu COZONAC.

Ministrul SPÎNU i-a dorit succes noului director ASD, subliniind că îi revine o responsabilitate mare: „Preia un domeniu care necesită, cu atenție, monitorizat, dezvoltat și pus la punct – fără mită, fără a face favoruri cuiva”, a accentuat ministrul.

Directorul general interimar al ASD a mulțumit pentru încrederea acordată și a precizat că va depune tot efortul pentru a îmbunătăți infrastructura de transport din țară: „Vom face ca drumurile bune să nu fie doar pe hârtie. Îndemn colaboratorii să fie proactivi, să vină cu idei și soluții pentru îmbunătățirea drumurilor naționale, sporirea siguranței rutiere și asigurarea unui trafic în condiții de fluență și continuitate”, a punctat Sergiu BEJAN.

Domnul BEJAN are o vastă experiență în proiectarea drumurilor și podurilor, este expert tehnic atestat la capitolul B. 3a, b, 4, 7, 8, C. în domeniile construcții rutiere și feroviare. De asemenea, a absolvit și obținut titlul de doctor în inginerie mecanică la Universitatea „Dunărea de Jos Galați” Facultatea de Mecanică din Brăila, România și a publicat peste 25 de articole și publicații științifice. A participat în calitate de inginer-șef de proiect, domeniul „Construcții rutiere” la peste 60 de obiecte a drumurilor naționale din Republica Moldova și România.

Mult succes și realizări mărețe, domnule decan și director Sergiu BEJAN!

 

(Visited 384 times, 1 visits today)