Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

Masteranzi FIEB: „Mulțumim, UTM, pentru posibilitatea de a ne afirma și la USV!”

Absolvenții programelor de master „Administrarea afacerilor” și „Economia afacerilor imobiliare” din cadrul Facultății Inginerie Economică și Business, Universitatea Tehnică a Moldovei, beneficiari ai programelor de studii cu dublă diplomă în cadrul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, și-au susținut cu succes lucrările de disertație.

Absolvenții noștri s-au remarcat cu lucrări interesante, apreciate de membrii comisiei de evaluare, iar impresiile acestora au fost pe măsură:

Nicolina ALCAZ: – Posibilitatea obținerii dublei diplome UTM – USV a făcut mega atractiv programul de studii „Administrarea afacerilor”, la care am aplicat la master în anul 2019. Este o șansă inedită de a acumula noi cunoștințe de la profesori și a descoperi experiența academică a două prestigioase universități concomitent. Am rămas plăcut surprinsă de deschiderea corpului profesoral de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, de implicarea și suportul acordat pe tot parcursul studiilor – de la susținerea examenelor până la susținerea disertațiilor. Pandemia a creat obstacole în circularea liberă spre USV, dar ne bucurăm că aceasta nu a deficitat instruirea noastră. Am avut parte de profesori prietenoși, care ne-au susținut masiv pe online. În final, ne bucurăm nespus că am reușit să susținem examenul de disertație la USV, să prezentăm fizic lucrările noastre și să fim apreciați pentru efortul depus. A fost o experiență nemaipomenită care m-a format ca specialist și care, cu siguranță, va avea aplicabilitate în activitatea profesională. De asemenea, le mulțumim din suflet profesorilor UTM care au depus maximum de eforturi pentru ca această colaborare să existe, oferindu-ne pe parcursul acestor 2 ani de master cunoștințe de valoare.

Alina GÎRLACU: – Doresc să-mi exprim profunda recunoștință față de profesorii de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava pentru experiența și sprijinul oferit în obținerea titlului de master în specialitatea „Managementul și administrarea afacerilor”. Mă bucur enorm că, datorită proiectului cu dublă diplomă dintre UTM și USV, am avut ocazia să fim instruiți de profesori atât din Republica Moldova, cât și din România, să acumulăm mai multă experiență, de care acum, la finele ciclului de master, suntem extrem de mândri. Vă mulțumim, dragi profesori, pentru efortul și munca depusă pe parcursul anilor de studii, inclusiv la examenul de susținere a disertației, unde am obținut nota maximă!

Natalia BOSÎI: – Sunt foarte fericită că am absolvit Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, programul de studii „Managementul și administrarea afacerilor”. Fiind studenți ai Universității Tehnice a Moldovei, am avut posibilitatea să studiem la două universități simultan, cu obținerea unei diplome duble UTM-USV, în acest sens un aport considerabil avându-l atât profesorii UTM, cât și cei de la USV, care au conlucrat pentru ca noi să putem acumula un bagaj consistent de cunoștințe. Pe parcursul studiilor au existat și momente mai dificile, și materii mai complexe, dar grație implicării cadrelor didactice și susținerii lor nemărginite, am reușit și acum celebrăm cu bucurie și mândrie momentul absolvirii. „Cireașa de pe tort” a fost bineînțeles plecarea în România, la Suceava, unde am prezentat disertația. A fost o experiență deosebită, am cunoscut oameni excepționali care ne-au îndrumat, creând condiții optime pentru a ne dezvolta și a ne pune o bază solidă pentru următoarea posibilă treaptă, cea de doctorat.

Mulțumim, UTM, pentru posibilitatea de a ne afirma și la USV!

[av_gallery ids=’92153,92154,92155,92156,92157,92158,92159,92160,92161,92162′ style=’big_thumb’ preview_size=’featured_large’ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’featured_large’ columns=’10’ imagelink=’lightbox’ link_dest=” lightbox_text=’caption’ lazyload=’avia_lazyload’ html_lazy_loading=’disabled’ alb_description=” id=” custom_class=” template_class=” av_uid=’av-kuekt3′ sc_version=’1.0′ admin_preview_bg=”]

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI