Licenţa-2021. FIEB. Programul de studii „Marketing și logistică”

În perioada 16-17 iunie 2021, Departamentul Teorie Economică și Marketing din cadrul Facultății Inginerie Economică și Business, Universitatea Tehnică a Moldovei a organizat sesiunea de susținere a tezelor de licență  pentru studenții programului de studii „Marketing și logistică”.

Susținerea tezelor de licență s-a desfășurat în regim online, prin intermediul platformei Microsoft Teams, în fața monitoarelor prezentându-se studenții grupelor ML-181 (secția zi) și ML-171 (f/r).

În pofida condițiilor cauzate de pandemie, susținerea examenului la distanță nu a constituit un impediment pentru absolvenți. Comisia de examinare în componența: conf. univ., dr. Igor MELNIC, prorector în probleme de administrare şi gospodărie, ASEM – președintele Comisiei;  conf. univ., dr. Veaceslav BÂRDAN, șef Departament TEM – vicepreședinte al comisiei; conf. univ., dr. Lilia CHIRIAC, șef program „Marketing și logistică”; conf. univ., dr.  Andrei GANGAN; lect. univ. Arianda GORBATIUC – secretar, a menționat responsabilitatea, perseverența, creativitatea, originalitatea studenților-absolvenți, dar și cunoștințele, abilitățile, competențele lor de cercetare, planificare, comunicare.

Studenții au investigat teme actuale ale marketingului modern, au formulat recomandări relevante de îmbunătățire a activității de marketing a diverselor companii atât din Republica Moldova, cât și de peste hotare, precum Banca comercială FinComBank SA, „Viorica-Cosmetic” SA, ÎСS „STEАUА-REDS” SА cu brandul „O’DEVАLLE”, OCN „Microinvest” SRL, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, rețeaua de magazine „CARLO PAZOLINI”, SRL IUVIFLOR – СOM, Centrul comercial ZIKKURAT, FPC „Rogob” SRL, „Stаtus Plus” SRL, ProImobilGrup SRL, salonul  de frumusețe „SASU BB  Beauty  Bar” din Franța etc.

Felicitări absolvenților Programului de studii „Marketing și logistică” cu prilejul susținerii cu succes a tezelor de licență! Să valorificați la maxim abilitățile și competențele acumulate pe parcursul studiilor la Facultatea de Inginerie Economică și Business, programul Marketing si logistică. Realizări frumoase în continuare!

[av_gallery ids=’90893,90894,90895,90896,90897,90898,90899,90900,90901,90902,90903,90904,90905,90906′ style=’big_thumb’ preview_size=’featured_large’ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’featured_large’ columns=’7′ imagelink=’lightbox’ link_dest=” lightbox_text=’caption’ lazyload=’avia_lazyload’ html_lazy_loading=’disabled’ alb_description=” id=” custom_class=” template_class=” av_uid=’av-2tzcwa’ sc_version=’1.0′ admin_preview_bg=”]

Distribuie noutatea

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

logo utm