Vasile POSTICA – Premiul „Cristalul Calității – Valeriu Canțer”, decernat de ANACEC

Vasile POSTICA, doctor în ştiinţe inginerești, Universitatea Tehnică a Moldovei, a obținut „Cristalul Calității”, Diploma de laureat al Concursului National „Teza de doctorat de excelență a anului 2020” și premiul „Valeriu Canțer” în domeniul cercetării, decernate de  Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare pentru teza de doctor de excelenţă în științe inginerești de gradul I  „Proprietățile senzoriale ale structurilor hibride în bază de oxizi metalici și a rețelelor lor”, specialitatea 233.01. Nano-microelectronică şi optoelectronică. De o diplomă de merit s-a învrednicit și conducătorul său ştiinţific, prof. univ., dr. hab.  Oleg LUPAN.

În cadrul concursului, inițiat de către Consiliul Naţional pentru Acreditare și Atestare, ajuns deja la a 11-a ediție, au fost desemnate 11 teze de doctorat de excelenţă (de gradul I, II și III) și 1 teză de doctor habilitat de excelenţă în trei domenii: știinţe ale naturii și vieţii; științe reale și tehnice; știinţe socioumane. Ceremonia de decernare a premiilor „Cristalul Calității” în domeniul cercetării a avut loc în data de 23 aprilie 2021.

Cei 12 laureați ai concursului s-au învrednicit de premii acordate în numele unor personalități științifice marcante din Republica Moldova – Ion GaneaNatalia GheorghiuValeriu CanțerVirgil MândâcanuAnatolie JacotăVsevolod și Sveatoslav MoscalencoNicolae BucunConstantin TurtăVladimir Axionov. Totodată, diplome de merit au fost decernate și conducătorilor și consultanților ştiinţifici ai tezelor laureaților.

Vasile Postica Cristalul Calitatii

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe [email protected] .

MAI MULTE NOUTĂȚI