Universitatea Tehnică a Moldovei vine către acest final de an cu o creație-inovație pe  potriva prestației sale de unică instituție de învățământ superior tehnico-ingineresc din țară. Un offroader sută la sută electric, sută la sută made in UTM, un unicat de care suntem mândri și căruia i se potrivește mănușă numele ce îl poartă – se pronunță la fel ca cel al bravilor voinici de pe timpuri, scriindu-se nițel modernizat – Hi-Duk.

De ce tocmai Hi-Duk (a se citi Haiduc)? O fi un răspuns al Noului la moștenirea Trecutului. Ca și cum noua mașină sau/și autorii acesteia s-au răzvrătit împotriva a tot ce ținea până acum de conceperea și construcția de vehicule. Bunăoară, s-a renunțat la vechiul sistem de alimentare, mizându-se pe surse eco, creând astfel primul automobil electric conceput în Moldova, un deschizător de drumuri în adevăratul sens al cuvântului! Conceput în stilul modern al electromobilelor sofisticate, are două „inimi” – două electromotoare, compacte, câte unul pe fiecare punte, dirijate centralizat de un controller. S-a renunțat și la formele vechi, chiar și la paleta de culori obișnuite pentru vehicule – a fost vopsit în gri-bronz, un amestec făcut de autori, pe potriva designului sobru și compact.

Atrage privirile ca un bolid, chiar dacă e un offroader utilitar, tocmai bun să treci cu el „prin foc și pară”. Grație roţilor de off-road, se manifestă cu brio pe bietele noastre drumuri, în special pe cele rurale, la muncile grele agricole, dar și în construcții, la săpări, excavații, tasări, tractări. Se pare că doar să zboare nu a învățat, deși… poate fi configurat în orice formă imaginabilă. În locul benei stilate de acum ar putea avea una plată, mai mare, dar i se poate cupla și o cutie frigorifică, o dubiţă, diverse utilaje. Cu motoare ce pot livra până la 82 cai-putere, Hi-Duk-ul se va manifesta excelent la o pornire de pe loc în podgorii, pe pante și povârnișuri. Iar grație faptului că direcţia curentului poate fi ușor schimbată, motoarele se pot învârti în direcţie opusă, iar maşina poate merge înapoi. E o mare găselniță și pentru lucrările utilitare în oraşe. Cuplându-i-se niște aspiratoare pentru drumuri, ar putea fi implicat în deszăpezirea căilor de acces, a trotuarelor, parcurilor, la măturatul străzilor, în operaţiuni de salubrizare etc.

De unde până unde la noi, la UTM, această capodoperă? Vă amintiți, pe bune, echipa de moldoveni, care transforma Dacia Logan într-un model electric? E aceeași mică-mare echipă, formată din aceeași doi coechipieri ingenioși, care au o putere de creație imensă, ce ar face înconjurul până hăt peste Ocean și înapoi. Moldoveni get-beget, au făcut școli și au acumulat o experiență de invidiat în străinătate. Oleg SARGU, originar din Străşeni, a absolvit Georgia Institute of Technology și a lucrat 12 ani în SUA în domeniul marinei mecanice şi logisticii. Iar Maxim CONOPLIN a absolvit Coventry University din Marea Britanie, s-a manifestat în echipa fostului designer-șef Volvo Cars, Steve Harper. Un traseu biografic și profesional de invidiat pe orice continent, ei însă au decis să revină la rădăcini și să-și continue povestea vieții și a creației aici, acasă.

Revenind la Chișinău, și-au pus în gând acest proiect original, pentru realizarea căruia au apelat la nimeni altul decât la rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, care, la rându-i, s-a inspirat din entuziasmul celor doi și le-a pus la dispoziție o întreagă mini-fabrică ce activează sub aripa UTM – FabLab, recunoscut deja ca unul din cele mai mari ateliere de prototipare și producţie la scară mică din Europa de Est, dotat cu echipamente și utilaje de ultimă generație. Aici, în acest laborator cu spații largi pentru vise mărețe, cei doi entuziaști aveau să-și dea frâu liber creației. Având deja schițele primare a ceea ce-și doreau să zămislească, știau din ce colțuri ale lumii să-și comande piesele, materialele necesare, vasta experiență acumulată peste mări și țări le-a dat încrederea necesară, astfel că viitorul Hi-Duk prindea contur pe zi ce trecea. Cele două motoare ale mașinii, de exemplu, sunt de origine britanică, fabricate de o companie dispusă să licențieze în viitor producția acestora în Moldova! Structura vehiculului e din oțel; partea frontală – din fibră de sticlă, turnată în China, fiind deja create matricele pentru o eventuală producţie în serie. Iar o bună parte din componentele folosite de Hi-Duk sunt deja certificate european, ceea ce ar trebui să accelereze o viitoare omologare a vehiculului. La fel și bateria pe bază de plumb, cu 10-11 kWh utilizabili din capacitatea de 18 kWh. Tehnologia de plumb e una mai veche, optându-se pentru aceasta din cauza preţului la demararea proiectului. Între timp, bateriile litiu-ion s-au ieftinit și la o eventuală producție în serie se va putea opta deja pentru baterii litiu-ion. Astfel, în viitor, Hi-Duk-ul ar putea fi certificat ca un ATV.

Asupra creării Hi-Duk-ului s-a lucrat cu vervă, cu migală, creionul și pixul fiind nelipsite, chiar dacă autorii dispuneau de calculatoare și alte echipamente sofisticate – așa își creează opera marii maeștri! Teancurile de schițe, desene, calcule și descrieri creșteau, iar odată cu ele se împlinea marele vis al autorilor întruchipat în acest vehicul de 3.32 metri lungime, cu 2 locuri, 2 motoare, o baterie cu capacitate imensă și un câmp nemărginit de creație pentru viitoarele generații! Apropo, munții de schițe și descrieri ar putea servi ca un valoros material didactic pentru studenții de la construcția de mașini și nu numai – autorii Hi-Duk-ului sunt dispuși să îl pună la dispoziția celor interesați, să-l dezvolte și să-l valorifice alături de tineri activi și creativi ca și ei. Li s-a sugerat și susținerea doctoratului în baza studiilor din care a rezultat această inovație unicat, idee la care ei răspund cu un licăr zâmbitor în priviri – semn că ar mai avea multe de spus în materie de creație și inovație.

 

Foto: Dorina Pantaz

(Visited 535 times, 1 visits today)