În data de 15 octombrie 2020 a fost organizată  o prezentare publică în regim online pe tema „Antreprenorialul în serviciile de consulting” destinată studenților programelor „Business și administrare”, „Contabilitate”, „Marketing și logistică” din cadrul Facultății Inginerie Economică și Business, UTM.  

Speaker-ul de onoare – Anatolie PALADE, președintele Asociației Consultanților în Afaceri (ACA), director companie de consultanță ProConsulting SRL, expert în investiții, planificare financiară și management strategic, a acceptat invitația conf. univ., dr. Ala OBERȘT de a contribui la educarea tinerei generații prin examinarea domeniului de consulting, inclusiv a provocărilor, dar și a oportunităților acestei activități elitare. La eveniment au participat 8 cadre didactice și peste 60 de studenți. 

În prezentarea sa, Anatolie PALADE s-a referit în special la esența ocupației de consultant în afaceri, rolul și importanța serviciilor de consultanță pentru economia țării. D-sa a oglindit rezultatele primului studiu realizat pentru PIAȚA DE CONSULTANȚĂ ÎN MANAGEMENT DIN REPUBLICA MOLDOVA ÎN PERIOADA 2019-2020. Potrivit rezultatelor studiului, în Republica Moldova, la finalul anului 2019, erau active cca 550 de firme de consultanță în management, cu un număr total de cca 1720 de angajați, a căror cifră de afaceri totală însumează cca 29,7 milioane EUR

Prezentarea a culminat cu un șir de concluzii pertinente: 

  1. Consultanta este un ,,screening” al mediului antreprenorial, astfel fiind determinate cele mai importante probleme, dar și oportunități pentru întreprinderi.
  2. Schimbările în mediul economic au o dinamică în creștere, astfel este important de realizat principiul de ,,lifelong learning”. 
  3. Există oportunități pentru asigurarea unui trai decent și în Republica Moldova, fără ca tinerii să plece peste hotare – în domeniul consultingului sunt salarii competitive (potrivit studiului realizat, onorariul variază de la 50 la 300 Euro per zi).
  4. Pentru practicarea activității de consultanță sunt necesare nu doar studii specializate, dar și  complimentare – competențe IT, limbi străine, dezvoltarea inteligenței emoționale.

La finalul prezentării, studenții și profesorii UTM au fost invitați să colaboreze cu compania de consultanță ProConsulting SRL, fapt ce ar contribui la formarea unor competențe suplimentare în  cadrul procesului educațional și ar culmina cu o ofertă avantajoasă privind angajarea studenților UTM.

Cu siguranță, acest eveniment va da startul unor noi acțiuni de colaborare dintre Universitatea Tehnică a Moldovei și Asociația Consultanților în Afaceri pentru promovarea sectorului de consultanță în afaceri, formarea unei conduite profesionale, precum și diseminarea cunoștințelor practice. 

Îi aducem sincere mulțumiri dlui Palade pentru deschidere și receptivitate, pentru timpul acordat și pentru informația comprehensivă prezentată la un nivel profesional foarte înalt. 

(Visited 165 times, 1 visits today)