Ziua Europei este unul dintre simbolurile europene menite să promoveze unitatea și prosperitatea în rândul europenilor. Noi, actorii din instituțiile de învățământ superior din R. Moldova, fiind parte componentă a Spațiului European al Învățământului Superior și Cercetării, avem menirea de a promova valorile europene în educație, cercetare, inovare, transferul tehnologic etc. Spațiul european al învățământului superior este o oportunitate deosebită de colaborare internațională pentru instituțiile de învățământ superior din R. Moldova.
Multe reforme în sistemul învățământului superior al R. Moldova, dar și la nivel universitar, constituie un rezultat al colaborării cu instituțiile de învățământ superior din Europa. Colaborarea cu universitățile europene, realizată prin diferite proiecte susținute financiar de UE și intelectual – de partenerii universitari europeni, a permis universităților din R. Moldova să dezvolte și să modernizeze activitatea academică și de cercetare din cadrul universităților din R. Moldova, făcându-le mai compatibile cu sistemul european prin consolidarea sistemelor de asigurare a calității, dar și mai atractive la nivel național și internațional.
Noi, echipa UTM, suntem mândri de oportunitatea pe care o avem de a fi inspirați de succesele universităților din UE privind cele mai bune practici europene în dezvoltarea universitară.
Mobilitățile internaționale contribuie semnificativ la internaționalizarea universității. Susținute financiar de UE, sunt un suport de inspirație și un exemplu de urmat. Pe parcursul anului în exercițiu au fost realizate 77 de mobilități pentru studenți (58 mobilități – ciclul I, Licență, 14 – ciclul II, Master, 5 – ciclul III, Doctorat) și alte 56 pentru personalul academic.
O altă resursă de învățare sunt proiectele Erasmus+ „Consolidarea capacităților în domeniul învățământului superior”. Doar în anul de studii 2019-2020 la UTM se realizează 7 proiecte finanțate de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+: „Lidershipul și managementul învățământului superior din Moldova – MHELM”, „Consolidarea managementului cercetării și consolidarea capacităților Open Science în instituțiile de învățământ superior din Moldova și Armenia – MINERVA”, „Învățarea bazată pe probleme ghidată de mediul de afaceri pentru excelență academică în Geoinformatică – GEOBIZ”, „Determinarea instrumentelor și a obiectivelor de revizuire a educației în domeniul medical – SPRING”;, „Către modelul universitar european de învățare continuă în Moldova – COMPASS”; proiectul Jean Monnet „Dezvoltarea Industrială Sustenabilă în contextul Integrării Europene” și „eTwinning Plus Partner Support Agency”.
Realizarea proiectelor sus-menționate contribuie la sporirea calității învățământului superior prin implementarea celor mai bune practici internaționale privind guvernarea universitară, modernizarea programelor de studii, implementarea metodelor active de învățare şi predare, acordarea de suport învățământul preuniversitar, precum și valorificarea cercetării științifice.
Noi, marea echipă a UTM, fiind actori în realizarea proiectelor Uniunii Europene, suntem mândri de oportunitatea pe care o avem de a ne inspira din succesele universităților din UE și cele mai bune practici europene în dezvoltarea universitară.
Felicitări cu ocazia Zilei Europei, dragi universitari!