Ședințe de coordonare a activităților în cadrul proiectului Minerva

Pe 2 decembrie 2019, echipele de lucru ale proiectului Erasmus + Minerva s-au reunit pentru a discuta progresul activităților în cadrul proiectului.

În cadrul reuniunii s-a discutat despre rezultatele vizitelor de studiu realizate în perioada octombrie-noiembrie 2019 la Liege, Belgia și Valencia, Spania. S-a discutat despre progresul în realizarea pachetelor de lucru, în special despre obținerea etichetei HRS4R, îmbunătățirea științei deschise al UTM, îmbunătățirea repozitoriului UTM. Ca urmare a ședinței s-a decis că liderul echipelor va coordona activitățile în vederea evaluării stării curente în ce privește resursele umane, știința deschisă, structura reporzitoriului, care urmează a fi efectuate pînă la sfirșitul anului. De asemenea, s-a decis că serviciul suport tehnic să se expună pe marginea echipamentului ce urmează a fi achiziționat și să transmită obiecțiile și propunerile de ajustare a acestuia, ca să corespundă obiectivelor proiectului.

Menționăm că proiectul Minerva își propune să fortifice managementul cercetării în cadrul instituțiilor de învățământ superior din Moldova și Armenia, precum și abilitățile în domeniul științei deschise.

Proiectul Minerva este implementat cu suportul UE prin intermediul programului Erasmus+.

Mai multe informații despre Mineva pot fi găsite pe http://www.minerva-project.space/ și https://www.facebook.com/MINERVAMOLDOVA/
și pe pagina Minerva a UTM https://proiecte.utm.md/minerva-2/#top