UTM: bune practici de instruire cu dublă diplomă

UTM își fortifică oferta educațională la nivelul studiilor de Master. În anul universitar 2019-2020 lista programelor comune de studii cu diplomă dublă se completează cu două programe noi: „Design și dezvoltare de produs” – realizat în colaborare cu Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași, România, și „Securitate informațională” – cu Universitatea West Attica, Grecia.

Oferta educațională a UTM la ciclul Master cu dublă diplomă include 9 programe de studii, la absolvirea cărora un student poate obține simultan două diplome de la universități din țări partenere, urmând paralel două programe de studii.

Astfel, absolvenții programelor „Administrarea afacerilor”, „Tehnologii informaționale”, „Calculatoare și rețele informaționale”, „Calitatea și securitatea produselor alimentare” și „Inginerie electrică” vor obține diplome oferite de Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, România;  ai programelor „Electroenergetica” și „Energie și mediu” – diplome ale Universității Tehnice a Moldovei și Universității POLITEHNICA din București; ai programului „Design și dezvoltare de produs” – diplome ale Universității Tehnice a Moldovei și Universității Tehnice „Gh. Asachi”, din Iași, România, iar absolvenții programului „Securitate informațională” – diplome ale Universității Tehnice a Moldovei și Universității West Attica din Grecia.

În baza acordurilor încheiate anterior privind studiile superioare de master cu dublă diplomă, în anul universitar 2018-2019, 69 de studenți de la ciclul II, studii de Master, UTM au fost înmatriculați din anul I la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, România. Iar Universitatea Tehnică a Moldovei a înmatriculat la studii de Master cu diplomă dublă 16 studenți de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, România.

[av_gallery ids=’59068,59070,59071,59073,59072′ style=’big_thumb’ preview_size=’featured_large’ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’featured_large’ columns=’5′ imagelink=’lightbox’ lazyload=’avia_lazyload’ av_uid=’av-ltt5ru’ custom_class=” admin_preview_bg=”]

Distribuie noutatea

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

logo utm