Comunicat de presă

În urma cazului de agresiune petrecut pe 24 septembrie, în afara orelor de curs, în care au fost implicați elevi ai Colegiului UTM, venim cu următoarele actualizări. Hotărârea Consiliului profesoral al Colegiului UTM din 28 septembrie 2026 și decizia Comisiei de Etică și Deontologie Profesională a UTM au stabilit exmatricularea celor șase elevi implicați în caz, fără drept de reînmatriculare în cadrul Colegiului UTM. Decizia a ținut cont de gravitatea faptelor și de încălcarea normelor de conduită etico-morală.

Pe parcursul acestei perioade, am asigurat victimei asistență psihologică profesionistă. Totodată, am organizat sesiuni de informare și discuții cu elevii colegiului despre fenomenul bullyingului. Depunem toate eforturile și colaborăm cu instituțiile abilitate pentru a asigura reintegrarea victimei în comunitate, fără a fi expusă retraumatizării.

Cei șase tineri bănuiți în cazul de agresiune au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Cercetarea cazului este în competența organelor de drept, pe care le susținem în demersul lor.

Condamnăm ferm acest act de violență și ne angajăm să prevenim astfel de situații prin măsuri educative și de protecție. Condamnăm, de asemenea, difuzarea imaginilor în presă și în spațiul public. Expunerea publică poate agrava trauma trăită și îngreuna procesul de recuperare, de aceea facem apel la responsabilitate și respect.

Ce cauți?

Introduceți un cuvânt-cheie și apăsați Enter