Studenții Universității Tehnice a Moldovei Efim ARDOVAN și Gheorghe PÎRGARU – bursieri ai Casei Regale a României

Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au conferit, luni seara, 21 octombrie, opt Burse Regale ale Casei Regale a României, două dintre care au revenit studenților Universității Tehnice a Moldovei: Bursa „Regele Mihai” fiind acordată lui Efim ARDOVAN, student în anul VI la Facultatea Medicină Veterinară; iar Bursa „Regina Ana” – lui Gheorghe PÂRGARU, student în anul III la specialitatea Agronomie, Facultatea Științe Agricole, Silvice și ale Mediului.

Evenimentul se desfășoară în fiecare an, cu prilejul zilei de naștere a Regelui Mihai, în Sala Tronului de la Palatul Regal din București, la festivitatea din anul curent cei doi studenți de excepție ai Universității Tehnice a Moldovei fiind însoțiți și felicitați de către conf. univ., dr. Vladislav REȘITCA, prorector pentru studii, și dr. Daniela POJAR, prorector pentru relații internaționale și finanțe UTM.

a 7 - Studenții Universității Tehnice a Moldovei Efim ARDOVAN și Gheorghe PÎRGARU – bursieri ai Casei Regale a României

 

Ceremonia specială de acordare a burselor s-a desfășurat în Sala Tronului de la Palatul Regal, cu înalta prezență a Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, Principelui Consort Radu, ASR Principesei Sofia, membrilor Consiliului Regal, reprezentanților Casei Majestății Sale și persoanelor administrative de la diferite instituții publice de învățământ superior de pe ambele maluri ale Prutului.

b 11 - Studenții Universității Tehnice a Moldovei Efim ARDOVAN și Gheorghe PÎRGARU – bursieri ai Casei Regale a României

 

Având un caracter anual, aceste burse reflectă tradiția și angajamentul continuu al Casei Regale de promovare a excelenței și susținere a valorilor educaționale, culturale și sociale ale României prin sprijinirea și încurajarea educației naționale de către Coroana Română. În urmă cu mai mulți ani, Bursele Regale au fost instituite de Custodele Coroanei și Principele Radu: Bursele Regele Carol I și Regina Elisabeta fiind oferite anual studenților de la București, iar Bursele Regele Ferdinand I și Regina Maria studenților de la Chișinău.

Adresăm sincere felicitări deținătorilor Bursei Regale și le dorim rezultate excelente la studii în continuare, succes în realizarea activităților de promovare a valorilor naționale și de creștere a notorietății Universității Tehnice a  Moldovei, precum și în acțiunile de voluntariat, alte manifestări de interes comunitar și social!

  

Distribuie noutatea

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

logo utm