UTM – CÂȘTIGĂTOARE A 4 PROIECTE ERASMUS+

Recunoscută la nivel mondial, prezentă în clasamente internaționale, lider pe piața educațională – UTM este o instituție imbatabilă, prolifică în realizarea pe plan național și internațional a proiectelor, stabilirea parteneriatelor și colaborărilor, al cărui beneficiar principal este studentul.

Pretându-se trendurilor din sectorul educațional, orientați fiind spre pregătirea studenților pentru viitor și atragerea oportunităților pentru aceștia, UTM continuă să câștige proiecte importante. În acest sens, prin rezultatele selecției 2023, făcute publice de către Agenția Executivă pentru Educație și Cultură a Comisiei Europene (EACEA) pentru acțiunile Jean Monnet și Proiectele de Consolidare a Capacităților în Învățământul superior (CBHE), finanțate de către Comisia Europeană, cu participarea universităților din Republica Moldova, UTM își înscrie în palmares 3 din cele 6 proiecte Erasmus+ de Consolidare a Capacităților în Învățământul Superior (CBHE), îndeplinind pentru două dintre ele rolul de coordonator, iar pentru una – partener și 1 din 4 proiecte Jean Monnet.

Astfel, la rubrica proiectelor Erasmus+ CBHE, UTM îi revine rolul de instituție coordonatoare în cadrul proiectului „NEEDEDU4.0 - Enhancing Mechanical Engineering Education in Moldova for Industry 4.0”. În acest demers, UTM va avea alături instituții partenere din RM: Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat „B.P.Hasdeu” din Cahul, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ASIGURARE A CALITĂȚII ÎN EDUCAȚIE ȘI CERCETARE, CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE A REPUBLICII MOLDOVA CCI RM, ICS DRA Draexlmaier Automotive SRL. Instituții partenere din UE: RHEINISCH-WESTFAELISCHE TECHNISCHE HOCHSCHULE AACHEN, Fritz Dräxlmaier GmbH & Co. KG (Germania), UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV (România)

Pentru proiectul „RE-GRAD - Reforming Undergraduate Education for Green and Sustainable Development in Armenia and Moldova” de asemenea, UTM este instituție coordonatoare, având în calitate de instituții partenere din RM: Universitatea de Stat „B.P.Hasdeu” din Cahul, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Chambre de Commerce et d’Industrie France Moldavie. Instituții partenere din UE: UNIVERSITA DEGLI STUDI DEL SANNIO, CESIE (Italia), UNIVERSITE DE STRASBOURG (Franța), UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV (România). Instituții partenere din afara UE: YEREVAN STATE UNIVERSITY FOUNDATION, NATIONAL UNIVERSITY OF ARCHITECTURE AND CONSTRUCTION OF ARMENIA, MINISTRY OF EDUCATION, SCIENCE, CULTURE AND SPORT OF THE REPUBLIC OF ARMENIA, Armenian Center for Education Policy and Management NGO (Armenia)

În cadrul proiectului „DIGITRANS - Digital transformation of HEIs education process in Ukraine and Moldova for sustainable engagement with enterprises”, UTM are rol de partener, proiectul fiind coordonat de RIGAS TEHNISKA UNIVERSITATE (Letonia). Instituțiile partenere ale acestui proiect din RM: Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat „B.P.Hasdeu” din Cahul, INFORMBUSINESS SRL, ICS DRA Draexlmaier Automotive SRL. Instituții partenere din UE: UNIVERSITATEA DUNĂREA DE JOS DIN GALAȚI (România), ETHNIKO KAI KAPODISTRIAKO PANEPISTIMIO ATHINON (Grecia). Instituții partenere din afara UE: CHERNIHIV POLYTECHNIC NATIONAL UNIVERSITY, KHARKIV NATIONAL AUTOMOBILE AND HIGHWAY UNIVERSITY, LUTSK NATIONAL TECHNICAL UNIVERSITY, Subsidiary „SNT Ukraine”, Avtodom Kharkiv Limited Liability Company, Limited Liability Company Elcars, Avtoconcept LLC, PRIVATE JOINT STOCK COMPANY „VOLYN-AVTO” (Ucraina)

La rubrica proiectelor Erasmus+ Jean Monnet, UTM ca instituție aplicantă, cu tipul activității: catedră, va fi încadrată în proiectul „Fostering European Union Leadership and Management for Sustainable Development in the context of European integration (EUleadSD)”.

Fiecare dintre aceste proiecte vin cu o nouă viziune, perspectivă și abordare, al cărui scop este de a-i ajuta pe studenții noștri să-și valorifice în totalitate potențialul, să-și depășească limitele propriului standing, în tandem cu spiritul „thinking outside the box”, dând naștere ideilor îndrăznețe, de perspectivă, care la UTM sunt încurajate și susținute pentru a fi materializate.

Implicarea UTM în cadrul proiectelor nominalizate mai sus, prin obținerea finanțării corespunzătoare pentru implementare, denotă profesionalism, competență și erudiție, calități ce individualizează UTM.

La UTM tinerii își creează un viitor prosper! Vino și convinge-te singur de acest adevăr indubitabil.

Ce cauți?

Introduceți un cuvânt-cheie și apăsați Enter