Pe 17 și 18 iunie 2021, absolvenții programului de studii „Contabilitate” din cadrul Facultății Inginerie Economică și Business și-au susținut cu succes tezele de licență, demonstrând un nivel de pregătire înalt, capacități de a integra diverse contribuții teoretice în anumite unităţi tematice. Rezultatele susținerii tezelor de licență au confirmat: specialitatea Contabilitate este indispensabilă pentru activitatea prosperă a oricărei organizații.
Conținutul tezelor de licență a fost organizat pe două componente: teoretică (principalele noțiuni şi direcţii ştiinţifice în domeniu) și aplicativă (aspecte practice, recomandări, concluzii), reiterând că în abordarea sistemică a problematicii companiei un rol deosebit revine contabilității și analizei economico-financiare a entității.
Comisia Examenului de Licență (conf. cercet., dr. hab. Rodica PERCIUN – președinte; conf. univ., dr. Rina ȚURCAN, șef Departament Economie și Management; conf. univ., dr. Alina POLCANOVA, șef program „Contabilitate”; lect. univ., dr. Ludmila TIMOTIN) a apreciat efortul și competențele profesionale ale absolvenților.
Adriana BARCUȚA (coord.: conf. univ., dr. Alina POLCANOVA) a subliniat în teza sa de licență „Contabilitatea și analiza datoriilor comerciale” importanța rolului contabilității și analizei datoriilor comerciale în cadrul unui sistem complex al decontărilor comerciale. A venit și cu recomandări apreciabile, care ar putea contribui la minimizarea problemelor întreprinderii legate de recunoaşterea, evaluarea şi clasificarea datoriilor comerciale.
Mihaela CATEV (coordonator: lect. univ., dr. Ludmila TIMOTIN) a argumentat în teza de licenţă „Contabilitatea și analiza rezultatelor financiare” necesitatea și importanța contabilității și analizei corecte a rezultatelor financiare pentru fundamentarea deciziilor potrivite în scopul dezvoltării durabile a firmei, enunțând un șir de propuneri menite să contribuie la optimizarea activității financiar-contabile a întreprinderii.
Tatiana CALDARE s-a referit la contabilitate și analiza decontărilor cu clienţii şi furnizorii (coord.: lect. univ., dr. Ludmila TIMOTIN). Oglindind mai multe aspecte ce țin de gestiunea decontărilor cu clienții și furnizorii, a menționat că contabilizarea și analiza corectă și oportună a decontărilor cu clienții și furnizorii este un factor important care contribuie la dezvoltarea și activitatea eficientă a entității.
Tatiana EȘANU a scos în evidență particularitățile contabilității în cadrul entităților micului business (coord.: dr. hab., prof. univ. Tatiana MANOLE) – un subiect actual în contextul dezvoltării sustenabile a sectorului agrar în R. Moldova, în deosebi a întreprinderilor mici și mijlocii. Studenta a examinat organizarea contabilității în cadrul ÎMM, regimul fiscal al subiecţilor sectorului IMM și a subliniat importanţa suportului din partea statului pentru sectorul dat.
Luminiţa LOMACA a investigat evidenţa contabilă și analiza profitului entității (coord.: conf. univ., dr. Alina POLCANOVA), accentuând că de nivelul profitului depinde eficienţa activității și fundamentarea obiectivelor strategice de dezvoltare a întreprinderii într-un mediu concurențial.
Ana PEGZA a făcut o analiză proprie a contabilității și cheltuielilor entității (coord.: lect. univ., dr. Ludmila TIMOTIN) și a formulat propuneri det optimizarea şi eficientizare a problematicii abordate în teză.
Cunoștințele și competențele demonstrate de autorii tezelor de licență le deschid calea spre un spectru larg de oportunități de angajare în cadrul organizațiilor din diferite sectoare economice, în cadrul întreprinderilor private, autorităților publice, în calitate de contabil, contabil-șef, director financiar, auditor, consultant în domeniul financiar-contabil, inspector fiscal.
Absolvenților li s-a propus continuarea studiilor la ciclul II, Master – studii extrem de necesare în vederea construirii carierii de succes și avansării ierarhice. Departamentul Economie și Management oferă programe de master performante: „Administrarea afacerilor” și „Economia afacerilor imobiliare”, în cadrul cărora studiile sunt organizate în baza acordurilor de colaborare cu instituții de învățământ superior europene.
[av_gallery ids=’90849,90850,90851,90852,90853,90857,90858,90859,90860,90861,90862,90863,90864,90865,90866,90867,90868,90869,90870,90871,90872,90873,90874,90875,90876,90877,90854,90855,90856′ style=’big_thumb’ preview_size=’featured_large’ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’featured_large’ columns=’5′ imagelink=’lightbox’ link_dest=” lightbox_text=’caption’ lazyload=’avia_lazyload’ html_lazy_loading=’disabled’ alb_description=” id=” custom_class=” template_class=” av_uid=’av-lgulb3′ sc_version=’1.0′ admin_preview_bg=”]





