107 membri de sindicat ai Universității Tehnice a Moldovei au fost distinși în cadrul celei de-a VII-a ediții a Premiului „Avangarda academică”, instituit și organizat de Comitetul Sindical al Salariaților UTM cu suportul administrației UTM.
Ajuns la cea de-a șaptea ediție, Premiul „Avangarda academică” este felul nostru de a-i aduce în față pe oamenii care, prin ceea ce au realizat pe parcursul anului universitar 2025/2026 și s-au remarcat în comunitatea UTM.
Sunt cadre didactice și științifico-didactice care se remarcă prin rezultate deosebite în activitățile didactice, științifice și metodice, dar și colegi a căror contribuție, uneori mai puțin vizibilă, este esențială pentru desfășurarea procesului educațional și buna funcționare a Universității. Fiecare reușită academică este rezultatul unui efort colectiv, al implicării și responsabilității unor oameni care, prin munca lor de zi cu zi, contribuie la dezvoltarea comunității universitare. Indiferent de natura activității sau de gradul său de vizibilitate, fiecare contribuție are propria valoare și merită să fie recunoscută și apreciată.
În acest an, 15 membri de sindicat au primit Trofee de excelență, iar 92 membri de sindicat au primit Diploma Premiului „Avangarda academică” și premii bănești, acordate din sursele Comitetului Sindical al Salariaților UTM și ale Universității Tehnice a Moldovei.
Premianții ediției 2025/2026 reprezintă comunități sindicale din întreaga Universitate: Facultatea Urbanism și Arhitectură; Facultatea Construcții și Geodezie; Facultatea de Drept; Facultatea Inginerie Economică și Business; Facultatea Electronică și Telecomunicații; Facultatea Energetică și Inginerie Electrică; Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică; Facultatea Inginerie Mecanică, Industrială și Transporturi; Facultatea Tehnologia Alimentelor; Facultatea de Design; Facultatea Medicină Veterinară; Facultatea Științe Agricole, Silvice și ale Mediului; Centrul Universitar UTM din Cahul; Biblioteca UTM; Direcția Tehnică; Direcția Socială și Activități Studențești; CDMP; Departamentul Educație Fizică și Sport; Rectoratul UTM și Institutul de Nanotehnologii „D. Ghițu”.
Diplomele și Trofeele de Excelență „Avangarda academică” au fost înmânate de prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, rectorul Universității Tehnice a Moldovei, conf. univ., dr. în drept Viorica URSU, președinta Comitetului Sindical al Salariaților UTM, și conf. univ., dr. Vladislav REȘITCA, prim-prorector al UTM.
Dincolo de diplome, trofee și premii, „Avangarda academică” vorbește despre recunoaștere. Despre a observa munca bine făcută și a spune, măcar o dată pe an, că ea contează și este valorificată. Despre profesorul care reușește în auditoriu, cercetătorul care duce numele UTM mai departe, colegul care creează și dezvoltă, dar și despre omul care face posibil ca procesul de studii să se desfășoare zi de zi.
Felicitări celor 107 laureați ai ediției a VII-a a Premiului „Avangarda academică”!
Vă mulțumim pentru ceea ce ați realizat în anul universitar 2025/2026 și pentru partea pe care fiecare dintre Dumneavoastră o are în viața Universității Tehnice a Moldovei.









