O întâlnire importantă între mediul de afaceri și studenții programelor de studii „Marketing și logistică” și „Economie generală”, Facultatea Inginerie Economică și Business, Universitatea Tehnică a Moldovei a avut loc în perioada 01-05 februarie 2023, în cadrul celei de-a XX-a ediții a Expoziției naționale „Fabricat în Moldova” 2023, organizată de Camera de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova, sub patronajul Guvernului Republicii Moldova, în incinta Centrului Internațional de Expoziții MOLDEXPO. După o pauză de 2 ani, provocată de pandemia COVID și alte situații cu efecte nefaste asupra economiei naționale, CIE Moldexpo a readus în atenția publicului Expoziția Internațională „Fabricat în Moldova”, la care și-au etalat produsele și serviciile peste 350 de antreprenori autohtoni. Scopul a fost de a scoate în evidență noi produse și servicii, a identifica noi clienți, piețe de desfacere și a dezvolta relații de colaborare, accentuând competitivitatea companiilor naţionale. Studentii, cu titlu de voluntariat, au monitorizat atent impactul evenimentului și interesul manifestat de către vizitatori, realizând cercetări asupra calității lor de consumatori.
La ceremonia de deschidere a expoziției, Prim-Ministra RM – Natalia GAVRILIȚA, Sergiu HAREA – președintele Camerei de Comerț și Industrie a RM, Jānis MAŽEIKS – Ambasadorul Delegației UE în RM, Mihai DARABAN – președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Aurelian GOGULESCU – vicepreședinte al CCI a României și președintele CCI Prahova, Vladimir BOLEA – ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare al RM, au apreciat tendința producătorilor autohtoni de a se reorienta, pentru a face față situațiilor de criză și a pune accentul pe calitate. De asemenea, reprezentanții autorităților publice centrale și locale, ai corpului diplomatic acreditat în RM și asociațiilor profesionale, delegații din România, Ucraina, Polonia, Croația, Japonia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Spania, Italia, Belgia etc., cadre didactice și studenți, au subliniat importanța acestui eveniment, care a adunat un număr mare de antreprenori locali, menționând că Uniunea Europeană este alături de țara noastră și oferă posibilități producătorilor moldoveni pentru a exporta pe piața din UE.
Informația oferită de organizatori, dar și de studenții implicați în cercetări denotă că au fost expuse întreprinderi din sectorul agroindustrial, agricol, produse alimentare și băuturi, expoziții colective ale raioanelor republicii, printre care: Hîncești, Leova, Nisporeni, Călărași, Criuleni, Ungheni, Anenii Noi, Râșcani, Ialoveni, Cimișlia, Florești, Ștefan-Vodă, Cahul, Căușeni, UTA Găgăuzia și altele. Întreprinderile industriale, textile și mobilă, precum și alte bunuri de larg consum au fost plasate pentru expunere în Pavilionul 2, unde au fost concentrate companii care reprezintă brandul „Din Inimă”. Tot aici am găsit și instituțiile publice prestatoare de servicii precum: ANOFM, AGEPI, CNAS, ODA, AIPA, Agenția de investiții, meșterii populari etc.
Studenții FIEB, programul de studii „Marketing și logistică” au fost implicați în expoziția propriu-zisă și programul de afaceri pe întreaga perioadă de desfășurare a expoziției. Împreună cu profesorii Departamentului Teorie Economică și Marketing, dr., conf. univ. Svetlana GANGAN și Rodica BURBULEA, aceștia au realizat și un atelier de lucru pentru aprecierea organizării expoziției, analiza amplasării standurilor expoziționale, analiza conținutului și structurii standurilor, găsirea punctelor tari si slabe a acestora, forma de comunicare, nivelul de persuasiune pe fiecare domeniu aparte.





